Sf.Mucenic HRISTOFOR ( purtător de Hristos)

Înfățișarea sa este de temut pentru unii, pentru alții este o minune. Cine este sfântul cu chip de lup care apare în Casa Domnului



Înfățișarea sa este de temut pentru unii, pentru alții este o minune. Cine este Sfântul cu cap de lup? Este vorba de Sfântul Mucenic Hristofor, singurul mucenic care a căpătat chip de animal. Era atât de frumos încât tulbura minţile și sufletele oamenilor.

Mâhnit de ispita pe care o reprezenta, Hristofor i-a cerut Domnului să îi ia înfăţişarea preafrumoasă, astfel încât lumea să ia seamă la ce spune el, nu la cum arată. Dumnezeu i-a îndeplinit rugămintea, astfel că Hristofor a căpătat chip de câine.

Aşa apare şi în icoanele din bisericile româneşti, care mai deţin rare reprezentări ale acestui mucenic. În Dobrogea există o singură icoană cu Sfântul Hristofor, la Mănăstirea Sfânta Maria de la Techirghiol, unde a fost duhovnic părintele Arsenie Papacioc.

O altă variantă arată că Hristofor făcea parte din neamul chinocefalilor, al oamenilor cu cap de câine care trăiau în antichitate în vechea Indie, Pakistanul de astăzi. Rugându-se la Dumnezeu, Hristofor a căpătat grai de om, ca să poată propăvădui iubirea faţă de Hristos.

Numele Hristofor înseamnă „purtătorul de Hristos“, iar unele reprezentări îl mai arată având cap de miel sau având chip de om şi trecându-l pe Iisus Hristos pe umăr, peste o apă.

Fiind ocrotitorul călătorilor şi apărătorul oamenilor de o moarte subită, Biserica Ortodoxă Română l-a decretat în 2014 pe Sfântul Mucenic Hristofor ca fiind protectorul transportatorilor.

În cântecele bisericeşti, Sfântul Mucenic Hristofor este pomenit astfel: „Săvârşind nevoinţa muceniciei, ai primit de la Dumnezeu cununa biruinţei, fericite Hristofor; pe Care roagă-L, din nevoi să ne izbăvim noi“ sau „Cu bărbăţie te-ai luptat împotriva înşelăciunii şi a îngrozirii tiranilor, şi întărindu-te cu putere, ai călcat pe vrăjmaşul, mucenice, purtătorule de chinuri“.

Martiriul lui Hristofor, care a trăit în secolul al III-lea în Lichia din Asia mică pe vremea împăratului roman Decius, a clătinat chiar şi păgânii. Schingiuit şi batjocorit, mucenicul şi-a păstrat demnitatea şi credinţa faţă de Mântuitor. Era ziua de 9 mai, când lui Hristofor i-a fost retezat capul, fără ca el să se lepede de Hristos. Doborât de vină, însuşi călăul şi-a luat apoi viaţa prăbuşindu-se peste trupul mucenicului. Moaştele Sfântului Hristofor, inclusiv capul său, se află în biserica din insula Rab din Croaţia.

Psaltirea pentru credincioşi

Mulţi dintre credincioşi consideră Psaltirea ca pe o preocupare şi o obligaţie strict pentru călugări, când de fapt psalmii însoţesc cele şapte Laude, pe care ar fi normal să le facă fiecare creştin. Ei au impresia că-I acordă o onoare, un privilegiu Lui Dumnezeu, dacă merg o dată pe săptămână la biserică, iar cei mai mulţi doar la Înviere sau deloc. La creştini, rugăciunea şi-a pierdut caracterul de preocupare cotidiană, devenind doar „folclor de duminică”. Puţini mai sunt acei creştini care săvârşesc cele şapte Laude zilnic precum Ceasurile, Vecernia, Pavecerniţa şi Miezonoptica. În vremurile de restrişte, creştinii aveau altar făcut în casă, într-un colţ, spre răsărit, şi se rugau deseori. Părinţii noştri citeau zilnic Psaltirea, ca o rugăciune permanentă. Ba unii o ştiau pe de rost şi o spuneau în şoaptă, la ascultare, sau mergând pe cale. Credincioşii, puţini, mai ştiu astăzi doar Psalmul 50. Este păcat că noi nu mai cunoaştem puterea Psaltirii, frumuseţea duhovnicească a psalmilor. Cândva o rosteau în ison sau o cântau, imitând pe sfinţii îngeri. Dar să nu uităm că cititul psalmilor este trupul rugăciunii, iar înţelesul adânc al psalmilor este sufletul rugăciunii. Trupul fără suflet este mort. Adică citirea psalmilor fără cugetare şi atenţie aduce puţin folos. În vremea antichităţii creştine, deci şi în epoca Sfântului Vasile cel Mare, Psaltirea era cartea de rugăciuni a creştinilor în cultul lor privat, dar şi a Bisericii în cultul ei public. În Biserica primară, după cum mărturiseşte Fericitul Ieronim, şi copiii ştiau Psaltirea pe de rost şi o cântau ca pe cea mai iubită cântare. „La noi toate-s simple şi tăcerea e întreruptă numai prin cântarea Psalmilor. Întoarce-te încotro voieşti: plugarul care merge în urma plugului cântă: Aliluia!, secerătorul acoperit de sudoare se desfătează cu psalmii; şi vierul care taie cu cuţitul său cel strâmb viţele cântă ceva din ale lui David. Acestea-s cântecele favorite ale poporului. Psalmul este strigarea păstorilor. Psalmul este cântecul plugarului” (Epistola către Marcel). Psalmul, în viziunea marelui ierarh capadochian, este un leac de alinare a bolilor. Şi precum leacul cel amar este amestecat cu dulceaţă pentru a putea fi primit de către bolnav cu uşurinţă, tot aşa psalmul este amestecat cu dulceaţa cântării lui pentru a avea efectul dorit asupra sufletului: „el (psalmul) a împreunat laolaltă cu dogmele plăcerea cântului, pentru ca, fără de ştirea noastră, odată cu bucuria şi frumuseţea celor auzite să primim şi folosul care rezultă din cuvintele ce le auzim. De altfel tot asemenea fac şi doctorii cei înţelepţi atunci când au de dat bolnavilor doctorii amare: căci ei le amestecă mai întâi cu miere şi numai după aceea le dau celor care nu ar putea să le ia altfel”. Cei 150 de psalmi sunt adevărate rugăciuni de cerere, de preamărire a lui Dumnezeu, dar şi de mulţumire, motiv pentru care şi atunci ca şi astăzi cartea Psalmilor este cea mai uzitată de credincioşi şi de monahi ca o hrană duhovnicească ce nu se sfârşeşte niciodată. Psalmul este liniştirea sufletului, dătător de pace, căci el potoleşte cugetele furtunoase şi învăluitoare, alină tulburarea sufletului şi pune frâu neînfrânării. El este armă nebiruită împotriva duşmanilor văzuţi şi nevăzuţi şi că „el aduce pacea, liniştea şi odihna în sufletul celor care îl cântă cu evlavie. Psalmul este armă contra fricii de noapte, liman împotriva duhurilor întunericului, odihnă de munca de ziuă, el e paza pruncilor şi podoabă pentru cei tineri, mângâiere bătrânilor şi cea mai cuviincioasă găteală pentru femei”.

http://curaj.tv/local/satul-meu/preotul-a-incuiat-biserica-si-a-refuzat-sa-l-inmotminteze/

Viaţa Sfintei Mironosițe, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena

Sfânta Maria, cea numită Magdalena, a fost uceniţa şi mirono­siţa lui Hristos cea dintâi şi cea mai mare decât toate mironosiţele şi purtătoarele de mir. Ea se trăgea din seminţia lui Neftalim, a cărei patrie se cuprinde în hotarele Galileii celei de sus, dintr-un loc ce se numeşte Magdal şi de unde s-a numit şi Magdalena. Aceasta a trăit în vremea venirii pe pământ a Domnului nostru Iisus Hristos, şi din tinereţe ori după judecăţile neajunse ale lui Dumnezeu - ca să se arate lucrurile Fiului lui Dumnezeu întru dânsa, precum însuşi zice despre orbul din naştere -, ori prin îngăduinţa dumnezeiască spre oarecare folos sufletesc, ea era muncită şi supărată de şapte duhuri necurate.

Şi auzind ea de Hristos, Mântuitorul lumii, Care umblând în vremea aceea prin cetăţile şi satele Galileii, tămăduia toate bolile şi neputinţele din oameni, izgonea pe diavoli dintr-înşii, propovăduia Evanghelia împărăţiei cerului şi cu puterea Sa dumnezeiască cea dătătoare de tămăduiri, făcea bine tuturor, s-a dus la Dânsul şi s-a învrednicit îndată de milostivirea Lui cea iubitoare de oameni, împreună cu cei miluiţi. Căci a căutat spre dânsa Domnul Cel multmilostiv, care cunoaşte toate mai înainte de facerea lor, şi a gonit dintr-însa pe acei şapte diavoli muncitori cumpliţi, făcând-o sănătoasă nu numai cu trupul, dar şi cu sufletul; căci i-a luminat mintea cu lumina cunoştinţei adevărului, ca să cunoască că El este Mesia Cel aşteptat şi să creadă într-însul, că El este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel trimis de Tatăl, spre mântuirea lumii.

De atunci, Sfânta Maria Magdalena s-a făcut uceniţă şi următoare lui Hristos, slujindu-L împreună cu celelalte sfinte femei, până la patimile Lui cele de bună voie, până la moartea pe cruce şi până la îngroparea dumnezeiescului Trup, după cum mărturiseşte despre aceasta Sfântul Matei Evanghelistul, astfel:Acolo erau şi femei multe, privind de departe, care veniseră după Iisus din Galileea, slujindu-I Lui, între care era şi Maria Magdalena.

Căci această sfântă mironosiţă mai mult decât toate petrecea nedezlipită de Hristos şi de Preacurata Lui Maică. Pentru aceasta evanghelistul o pune mai întâi decât pe celelalte, ca pe o mai iubitoare de Hristos şi de Maica Lui şi ca pe o mai osârdnică slujitoare Maicii Făcătorului său de bine şi Mântuitorului nostru. Căci şi în vremea răstignirii Lui, ea stătea lângă cruce, împreună cu Preacurata Fecioară Născătoare de Dumnezeu şi împreună cu celelalte femei, privind la pătimirea lui Hristos. Pe de o parte plângea şi se tânguia cu amar pentru Dânsul, iar pe de alta suferea pentru Maica Lui cea cu totul fără de prihană, care plângea şi se jelea fără de mângâiere, ca o Maică pentru preaiubitul ei Fiu, căci sufletul ei era pătruns de sabia de care spusese bătrânul Simeon mai înainte, şi fiind slăbită cu totul de durerea inimii, Sfânta Maria Magdalena o mângâia şi o sprijinea pe cât îi era cu putinţă, împreună cu celelalte, făcând toate pentru uşurarea supărării ei.

Şi după ce s-au dus toţi răstignitorii şi Hristos Şi-a dat sufletul, au venit Iosif din Arimateea cu Nicodim şi au luat trupul lui Iisus de pe cruce; iar Maria Magdalena, căzând împreună cu Preacurata Lui Maică şi cu celelalte, au sărutat sfântul şi îndumnezeitul Lui trup şi L-au petrecut până la mormânt. Iar după ce L-au pus în mormânt, prăvălind piatra pe uşa lui, toate celelalte femei s-au dus împreună cu Iosif şi cu Nicodim, numai ea împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu se vede că au rămas lângă mormânt, după cum zice Sfân­tul Matei Evanghelistul:Erau Maria Magdalena şi cealaltă Mărie, adică Născătoarea de Dumnezeu, şezând în preajma mormântului.

Dar, fiindcă atunci era vineri, seara târziu, şi, după porunca Legii Vechi, se cădea să se odihnească fiecare după lucrul său, s-au dus şi ele să se odihnească în casa lor. Deci sâmbătă s-au odihnit, după poruncă, după cum zice Sfântul Luca Evanghelistul. Iar după ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâia a săptămânii, după cum scrie Sfântul Matei Evanghelistul, care istoriseşte cea dintâi mergere a femeilor la mormânt, a venit Maria Magdalena şi cealaltă Mărie, adică Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, să vadă mormân­tul; pentru că Maica Domnului, pătimind durere ca o maică mai mult decât toţi, n-a putut să rabde până ce se vor pregăti şi celelalte mironosiţe, ci, aflând pe Maria Magdalena împreună alergătoare şi întocmai ca dânsa cu sârguinţa, cu durerea şi dorinţa - căci era prea sârguitoare această femeie, pentru aceea se pomeneşte de toţi cei patru evanghelişti a venit îndată după miezul nopţii la mormânt, nu cu aromate, că nu îngăduia vremea, ci numai să vadă mormântul. Aceasta este cea dintâi ducere a cinstitelor şi sfintelor femei la mormântul Domnului nostru Iisus Hristos, pe care o istoriseşte Sfântul Matei Evanghelistul.

Şi apropiindu-se ele de mormânt, iată s-a făcut îndată cutremur mare, căci îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a răsturnat piatra de pe mormânt şi a stat deasupra ei. Iar Domnul era înviat atunci, căci evanghelistul n-a zis că după ce s-a răsturnat piatra, atunci a ieşit Mântuitorul din mormânt, ci cum că îngerul a răsturnat piatra şi a şezut deasupra ei. Căci Domnul, strălucind trupul Său cu nestricăciune, ca un Dumnezeu, a ieşit din mormânt când piatra era pusă deasupra, precum şi în seara aceleiaşi Duminici, uşile fiind încu­iate, a intrat la ucenicii Săi. Şi era chipul lui ca fulgerul şi îmbrăcă­mintea lui albă ca zăpada şi de frica lui s-au cutremurat străjerii şi s-au făcut ca nişte morţi. Şi răspunzând îngerul, a zis către femei: „Nu vă temeţi, ştiu că pe Iisus Cel răstignit II căutaţi. Nu este aici, ci S-a sculat, precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut Domnul- şi, degrab mergând, spuneţi ucenicilor Lui că S-a sculat din morţi".

Vedeţi că îngerul nu le-a mustrat, nici le-a spăimântat, ci a vorbit cu blândeţe către dânsele: „Nu vă temeţi, ştiu că pe Iisus Cel răstignit Îl căutaţi!" Şi nu numai aceasta, dar le cheamă să vadă şi locul unde a fost pus trupul Lui, zicându-le: „Veniţi de vedeţi unde a zăcut". El le şi sfătuieşte să se ducă să spună ucenicilor că Domnul a înviat, zicându-le: „Mergând, spuneţi ucenicilor Lui că S-a sculat din morţi". Pentru ce aşa? Ca să se arate şi din amorţirea străjerilor şi din cutremurul care a urmat şi din vorbirea cea cu blândeţe, că aceasta este cea dintâi ducere la mormânt a femeilor, iar nu după cum socotesc alţii.

Deci aceste două femei, adică Preasfânta Fecioară, Născătoarea de Dumnezeu şi Maria Magdalena, ducându-se de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare, ca să vestească apostolilor că S-a sculat Domnul, precum a zis către dânsele îngerul, le-a întâmpinat însuşi Dumnezeu, Cuvântul cel întrupat, şi le-a zis: „Bucuraţi-vă!" Iar ele, căzând, s-au închinat Lui şi, cuprinzându-I picioarele, le-au sărutat. Iar Domnul nu le-a certat când s-au atins de Dânsul, căci II vedeau întâi; ci, dimpotrivă, le-a îmbărbătat şi le-a făcut fără de temere, zicând: „Nu vă temeţi, ci duceţi-vă şi spuneţi fraţilor Mei să se ducă în Galileea; acolo Mă vor vedea". Iar ele, ducându-se la ucenici, le-au vestit lor şi tuturor celor ce erau împreună cu ei, cuvintele îngerului şi ale Domnului, şi cum că L-au văzut pe El. Şi nu numai aceasta, ci şi picioarele Lui le-au cuprins. Iar ucenicii Domnului, din pricina multei şi negrăitei întristări ce li s-a făcut cu răstignirea Dascălului lor, nu sufereau nici să le audă. Însă, pentru Magdalena, după cum mi se pare, nici un cuvânt n-au zis; iar pentru Preacurata Maica Domnului, pentru că o cinsteau şi se cucerniceau de dânsa, au zis în sine, că a amăgit-o covârşirea mâhnirii, tulburându-i mintea, vederea, auzirea şi pipăirea. Dar sufletul ei cel curat şi strălucit fiind încredinţat cu dinadinsul de toate acelea care le-a văzut şi le-a pipăit; a rămas întru sine, nimic pricindu-se mai mult cu ucenicii şi nemaiducându-se la mormânt.

Iar Maria Magdalena, crezând mai mult apostolilor, decât celor văzute şi pipăite de ea însăşi, era oarecum mică la credinţă întru sine; şi neîncrezându-se unei vederi, ci socotind că i s-a nălucit, a luat cu ea pe Ioana, pe altă Marie şi pe alte femei şi iarăşi s-a dus cu aromate la mormânt, în aceeaşi noapte, fiind încă dimineaţă, mult mai înainte de a se lumina de ziuă; şi a intrat în mormânt cu celé ce erau cu ea, căci piatra era acum răsturnată. Dar trupul Domnului nu l-au aflat şi nedumerindu-se ele în sinea lor, le-au stat înainte doi bărbaţi, care erau sfinţi îngeri, îmbrăcaţi în haine albe fulgerând. Iar ele temându-se de acea vedere, îngerii au zis către ele cu certare: „Ce căutaţi pe Cel viu cu cei morţi? Nu este aici, ci S-a sculat!"

Deci luaţi aminte, iubiţilor, cum se arată că nu este aceasta întâia mergere a femeilor la mormânt, ci a doua. Căci era lucru necuviincios ca pe femeile care nu văzuseră şi nu auziseră nimic de Învierea Domnului, să le certe şi să le mustre sfinţii îngeri, zicându-le: „Ce căutaţi pe Cel viu cu cei morţi...?" Dar pentru aceea le certau acum îngerii, căci arătat este că ele n-au crezut, deşi au auzit mai înainte toate acestea, de la cele ce au văzut pe Domnul şi au auzit de la El răspunsul către ucenici, căci mai erau şi unii bărbaţi cu ele. Cine zice acestea? Sfântul Luca Evanghelistul. Iată ce zice el: „într-una din sâmbete, întru adâncă mânecare, merseră la mormânt, ducând mirosirile pe care le gătiseră. Şi oarecare împreună cu dânsele". După aceea, nu numai că le-au certat îngerii, dar le-au şi zis: „Aduceţi-vă aminte, cum v-a grăit, pe când era cu voi în Galileea, că se cade Fiului Omului să se dea în mâinile oamenilor păcătoşi şi să se răstignească şi a treia zi să învieze". Atunci ele şi-au adus aminte de cuvintele Lui.

Apoi plecând şi aceşti bărbaţi şi femeile împreună cu Maria Magdalena, au vestit pe ucenici. Deci Maria Magdalena pentru a doua oară văzuse mormântul, iar celelalte o dată, dar cuvintele lor s-au arătat înaintea ucenicilor ca o bârfeală şi nu le-au crezut. Acestea le scrie Sfântul Luca Evanghelistul, pentru a doua mergere a femeilor la mormânt.

Dar ce s-a întâmplat după aceea? Duhul Măriei Magdalena ardea, căci ucenicii n-au crezut-o nici pe ea, nici pe cele împreună cu ea, ci au socotit ca o bârfeală cuvintele lor. Pentru aceea, sculându-se singură, acum fiind dimineaţă, s-a dus la mormânt pentru a treia oară şi a văzut piatra răsturnată de pe uşa mormântului. Deci a alergat la Simon Petru şi la Ioan. Din acestea se vede priceperea femeii acesteia, cum se necăjea cu sufletul, căci împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu au vestit ucenicilor despre învierea lui Hristos, după întâia mergere la mormânt, dar nu le-au crezut. Apoi, venind iarăşi foarte de dimineaţă împreună cu alte femei şi bărbaţi, şi atunci cuvintele ei s-au arătat ca o bârfeală. Şi se necăjea nu numai pentru că nu au crezut-o, dar şi pentru că nu s-a sculat cineva dintre ei să se ducă la mormânt şi să vadă; ci, fie de frica iudeilor, fie de multa şi negrăita mâhnire, şedeau toţi ca nişte morţi. Abia singur Petru, după a doua vestire a femeilor, s-a sculat şi s-a dus singur la mormânt, dar numai s-a aplecat în el, căci nu îndrăznea să intre, poate pentru că se credea nevrednic, din pricina lepădării sale de Dânsul; poate şi pentru frica iudeilor, precum s-a zis mai sus.

Deci pentru acestea, Maria Magdalena arzând cu duhul de dragostea ce o avea către Dascălul şi Binefăcătorul său şi fiind plină de cuget dumnezeiesc, s-a dus singură a treia oară la mormânt iarăşi de dimineaţă şi aflând piatra luată de pe el, s-a întors la ucenici, gândind în sine acestea: „Dacă le voi spune lor că a înviat Hristos, iarăşi voi ridica strigare împotriva mea că sunt îndrăcită; căci dacă n-am fost crezută împreună cu celelalte femei, când le-am vestit învierea lui Hristos, cum voi fi crezută acum singură? Deci ştiu ce voi face. Voi grăi celor mai mari şi mai fierbinţi cu dragostea către Hristos, adică lui Petru şi lui Ioan. Insă şi aceştia au auzit mai înainte de învierea Domnului nostru Iisus Hristos, dar din multa necredinţă şi pentru mărimea minunii, se află ca şi cum n-ar fi auzit nimic. Deci cum îi voi deştepta pe ei, ca măcar să meargă la mormânt şi să vadă lucrul ce s-a făcut? Am aflat ce voi face. Nu le voi spune lor că a înviat Domnul, căci atunci voi cădea iarăşi în cele de mai înainte, ci le voi spune o veste vrednică de crezut".

Deci Maria Magdalena a venit, precum s-a zis, la Petru şi la Ioan şi le-a zis: „Au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştiu unde L-au pus". Ca şi cum ar fi zis astfel: „Ascultaţi-mă pe mine, robii lui Dumnezeu! Ori S-a sculat Domnul din morţi, ori nu; nu ştiu să vă spun vouă; dar una vă zic cu adevărat, că trupul Lui nu mai este în mormânt. Pentru aceea sunteţi datori a vă sârgui ca să cunoaştem cine este acela care L-a luat pe El şi unde L-a pus". Văzut-ai înţelepciunea acestei femei? Că de nu vom zice că astfel s-a sfătuit în sine, vom cădea în socoteli fără de rânduială şi nepotrivite; ca şi cum aceea care I-a pipăit picioarele Lui, împreună cu Preasfânta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, şi a auzit de la îngeri a doua oară că S-a sculat Domnul, după aceea iarăşi le-ar fi vorbit apostolilor ca de un mort, zicând că „au luat pe Domnul meu din mormânt şi nu ştiu unde L-au pus". Dar este arătat că răspunsul ei era meşteşugit şi înţelept; şi astfel îndată i-a plecat a merge la mormânt.

Deci s-au pornit aceşti doi ucenici la mormânt, dar le-a urmat lor şi această minunată femeie. Apoi au intrat amândoi ucenicii în mormânt şi au văzut giulgiurile zăcând singure şi mahrama, cu care era înfăşurat capul Lui, era învăluită singură deosebi, iar trupul Lui nicăieri.Deci atunci au văzut şi au crezut. Ce au crezut? „Că au luat pe Domnul din mormânt", precum le-a spus Maria Magdalena. Şi s-au întors ucenicii la ai lor, necrezând nimic despre înviere. Şi prin necredinţa lor au aruncat în oarecare îndoială şi pe Maria, care se făcuse atât de credincioasă, după ce văzuse şi auzise atâtea. Deci ea, din multa evlavie, socotea în sine acestea: „Până acum mi se părea că am oarecare cuget întemeiat, până când apostolii nu au văzut mormântul şi de aceea nu credeau în Învierea Domnului. Iar acum, după ce au văzut că trupul Domnului nu este în mormânt, socotesc tot la fel, adică că l-a furat cineva. Deci este arătat că eu, fiind femeie, am năluciri şi nu aud şi nu văd nimic adevărat; iar ei, fiind bărbaţi luminaţi de la Dumnezeu, rămân nerătăciţi şi nu se amăgesc cu înlesnire, ca noi femeile".

Deci Maria Magdalena, având în mintea sa această socoteală, a rămas plângând lângă mormânt şi, după ce s-au dus Petru şi Ioan, s-a aplecat iar în mormânt şi a văzut doi îngeri îmbrăcaţi în veşminte albe. Iar aceia au întrebat-o: „Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi?" Ea a răspuns: „Au luat pe Domnul şi nu ştiu unde L-au pus". Apoi, venind acolo Domnul şi văzându-L îngerii, s-au sculat înaintea Lui. Iar ea, văzând că îngerii s-au sculat, şi sfiindu-se de dânşii, s-a întors înapoi şi, văzând pe Domnul, nu L-a cunoscut. Pentru ce? Pentru că Domnul după înviere era îmbrăcat cu trup nestricăcios şi nu se arăta decât numai acelora cărora voia, atunci când voia să se arate.

Şi fiind întrebată de Domnul: „Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi?", a răspuns asemenea ca şi către îngeri; căci credea că el este grădinarul acelei grădini, în care era mormântul. Deci a zis către Dânsul: „Doamne, dacă L-ai luat Tu, spune-mi unde L-ai pus pe El, că eu îl voi lua!" Aceste răspunsuri către Domnul şi către îngeri, Maria Magdalena nu le-a făcut cu mai înainte cugetare şi cu făţărie, precum a făcut către ucenici; căci acelora le-a răspuns ca unora ce nu ştiau, ca să-i deştepte pe toţi să se ducă la mormânt. Iar după ce au venit şi au văzut că trupul Domnului nu era în mormânt şi după ce n-au crezut că a înviat, după aceea s-a îndoit şi ea cu gândul. Iar aceasta a pătimit-o pentru că era foarte cucernică şi se încredea mai mult în socoteala apostolilor, decât în a sa. Deci acum fiind schimbată şi încredinţată cu adevărat că trupul Domnului s-a luat din mormânt de cineva, a răspuns îngerilor şi Stăpânului precum credea atunci.

Atunci Iisus, ca un Dumnezeu, văzând inima ei, a strigat către dânsa cu glasul Său cel obişnuit, ca să-L cunoască: „Mărie!" Iar ea, cunoscându-i glasul acum, că a doua oară i s-a arătat ei, a căzut la picioarele Lui, ca şi la mergerea cea dintâi; dar Domnul nu a primit-o cu aceeaşi bucurie, ca atunci, ci a îndepărtat-o de la El, zicând: „Nu te atinge de mine!" Deci mai întâi S-a lăsat ca cele două femei să-I sărute cinstitele şi preacuratele Lui picioare; şi nici un cuvânt ca acesta n-au auzit de la Dânsul. Vezi că, într-adevăr, pentru că nu a crezut a îndepărtat-o Mântuitorul, zicându-i: „Nu te atinge de Mine!"

Căci atunci, la întâia arătare a Domnului, le-a lăsat să se atingă şi să-I sărute picioarele, ca mai mult decât cu vederea şi cu auzirea să se încredinţeze prin pipăire, că Cel ce S-a răstignit şi S-a îngropat, a înviat. Dar acum o îndepărta de la Dânsul pe Maria Magdalena, fiindcă, schimbându-se după atâta încredinţare, a auzit: „Nu te atinge de Mine, că încă nu M-am suit la Tatăl Meu!" Astfel o certa pe ceea ce s-a îndoit în credinţă şi îi deştepta mintea, aducându-i aminte de Părintele Cel ceresc şi încredinţând-o să nu-L socotească pe El a fi numai Acela care se vede, adică om înviat din morţi, ci şi Dumnezeu adevărat, ca Unul ce este Fiul adevărat al lui Dumnezeu, Care S-a făcut om pentru noi. Şi a zis: „Du-te şi spune fraţilor Mei, că Mă voi sui la Tatăl Meu şi la Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi la Dumnezeul vostru!" Acestea auzindu-le şi văzându-le Maria Magda­lena, s-a dus la ucenicii Lui şi nu le-a mai zis că au luat pe Domnul din mormânt; ci a venit cu multă încredinţare şi îndrăzneală, spunând că a văzut pe Domnul şi că i-a spus acele cuvinte. Aceasta este a treia mergere a femeilor la mormântul Domnului, pe care a scris-o Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu şi care s-a făcut foarte de dimineaţă, fiind încă întuneric.

Acum trebuie să spunem şi despre a patra mergere a femeilor la mormânt, ca să se vadă osârdia, evlavia, dragostea şi durerea inimii pe care Sfânta Maria Magdalena o avea către Domnul şi Dascălul ei; căci numai ea dintre toate s-a dus la mormânt de patru ori. Această a patra mergere Sfântul Duh a iconomisit să o scrie Sfântul Marcu Evanghelistul. Dar unde este arătat că a patra mergere la mormânt a femeilor este cea istorisită de Sfântul Marcu? Aceasta ne-o arată vremea, fiindcă numai Marcu scrie că femeile au venit la mormânt, când răsărea soarele. Căci ce zice? „Maria Magdalena căci pe ea au pomenit-o toţi cei patru evanghelişti, după cum s-a zis mai înainte împreună cu alte femei, care aveau miruri mai înainte pregătite; trecând sâmbăta, dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii, au venit la mormânt, pe când răsărea soarele".

Deci acum să socotim pentru ce Maria Magdalena, după trei vederi, iarăşi s-a dus la mormânt împreună şi cu aceste femei şi mai ales ducând cu sine miruri şi aromate, socotind că vor afla trupul în mormânt. Ascultă, iubite, cu luare aminte: Maria Magdalena, încredinţându-se desăvârşit despre Învierea Domnului prin a treia vedere a lui Dumnezeu şi mărturisind ucenicilor că a văzut pe Domnul şi că i-a zis cele ce s-au spus mai sus, nu s-a mai îndoit. Dar, de vreme ce a văzut pe Maria lui Iacov cel Mic şi mama lui Iosi, pe Salomeea şi pe alte femei ducându-se la mormânt, având cu ele aromate, s-a dus împreună cu dânsele, pe când răsărea soarele, nu ca şi cum s-ar fi îndoit, ci ca şi cum ar fi povăţuit pe celelalte femei. Ea se bucura şi sălta, că a văzut de multe ori mormântul deşert, iar femeile celelalte, ori nu auziseră până atunci nimic din cele făcute, ori deşi auziseră, însă auziseră un cuvânt nesigur rău; de unde se cunoaşte, că nu ştiau nimic, căci ziceau: „Cine ne va răsturna nouă piatra de pe uşa mormântului?" fiindcă piatra era foarte mare. Dar, căutând, au văzut că piatra era răsturnată de pe uşa mormântului.

Vezi, că nici despre piatră nu ştiau ele cu dinadinsul, precum femeile de la Matei şi de la Luca. Apoi, intrând în mormânt, au văzut pe un tânăr şezând de-a dreapta, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au spăimântat. Iar acela nu le-a certat pe ele, precum îngerii pe cele de la Luca, şi Însuşi Domnul pe cea de la Ioan, căci îngerul ştia că atunci veniseră întâi. Dar nici pe Magdalena n-a certat-o, căci cunoştea prin bucuria feţei ei, că acum nu a venit la mormânt îndoindu-se de Învierea Mântuitorului; ci a venit bucurându-se şi veselindu-se. De aceea, nu numai că nu le-a certat, dar chiar le-a îmbărbătat pe ele, ca şi îngerul cel dintâi, pe cele de la Matei, zicându-le: „Nu vă spăimântaţi; pe Iisus Nazarineanul Cel răstignit Îl căutaţi? S-a sculat, nu este aici; iată locul unde L-au pus pe Dânsul. Deci duceţi-vă şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru, că va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veţi vedea pe El, precum v-a zis vouă". Deci ieşind femeile degrabă, au fugit de la mormânt, căci le cuprinsese cutremur şi spaimă, şi n-au spus nimănui nimic, căci se temeau. De aici se arată că femeile acestea sunt altele, afară de cele de la Luca şi Matei, şi afară de Maria Magdalena.

Sfânta Maria Magdalena, uceniţa cea adevărată şi osârduitoarea lui Hristos, a slujit Mântuitorului cu astfel de dragoste şi cu astfel de sârguinţă şi mai înainte de patimi. Apoi ea a suferit durere îndoit de mare, în vremea patimii Mântuitorului nostru Iisus Hristos; pe de o parte văzând pe Domnul său spânzurat pe Cruce atâta vreme, încât putea cineva cu înlesnire să-I numere toate oasele, având capul rănit de spini, faţa fără chip, mâinile şi picioarele pătrunse de piroane, coasta împunsă cu suliţa şi tot trupul rănit de bătăi; iar pe de alta, văzând pe Preacurata Lui Maică şi sprijinind-o şi mângâind-o, atunci când se tânguia cu amar şi leşina de durerea inimii.

Aşa a fost de sârguitoare pentru adeverirea învierii lui Hristos, încât numai ea a mers de patru ori la mormântul Lui şi, după a patra întoarcere de la Mormânt, a rămas lângă Preacurata Născătoare de Dumnezeu, slujindu-i ei nu ca unei maici a Dascălului şi a Binefăcătorului ei, ci ca unei Maici a însuşi Fiului lui Dumnezeu, Făcătorul tuturor. Iar după înălţarea Lui la ceruri, a ieşit şi ea, ca un apostol, la propovăduire şi, străbătând prin multe ţări, a binevestit pe Hristos tuturor păgânilor. Deci pe mulţi i-a adus la cunoştinţa de Dumnezeu, ca şi Sfinţii Apostoli; apoi a mers la Roma şi a stat şi înaintea Cezarului Tiberiu, pe care l-a tămăduit, fiind bolnav de un ochiA şi, povestindu-i toate cele despre Hristos, l-a făcut să creadă într-Insui, după cum zic unii. De aceea el s-a pornit cu urgie împotriva lui Pilat şi împotriva arhiereilor şi i-a pedepsit, după faptele lor, cu rea şi cumplită moarte. După aceasta, ea a plecat din Roma şi s-a dus în Efes, la Sfântul loan Cuvântătorul de Dumnezeu. Acolo slujind apostoleşte la mântuirea oamenilor, prin fericita adormire s-a mutat către Domnul şi a fost îngropată de către Sfântul loan Cuvântătorul de Dumnezeu, la intrarea peşterii întru care au adormit cei şapte sfinţi tineri mai pe urmă.

Iar mai târziu, împărăţind peste greci preaînţeleptul Leon, a adus de acolo în Constantinopol cinstitele moaşte ale Sfintei Maria Magdalena şi le-a pus în mănăstirea Sfântului Lazăr, pe care o zidise el. Acolo se săvârşea prăznuirea pomenirii ei, întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Căruia I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, împreună cu Tatăl şi cu Preasfântul şi de viaţă Făcătorul Lui Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Ortodoxie, nu erezie! Ortodoxie, nu magie! Ortodoxie, nu apostazie!

Ortodoxie, nu erezie! Ortodoxie, nu magie! Ortodoxie, nu apostazie!



 In jurul a ce se invarte toata Biserica, toata Ortodoxia? Care e cea mai mare sfintenie din Biserica lui Hristos?







Daca nu pot ajunge la duhovnicul meu neecumenist decat o data pe an, e grav? E prea rar?

Nu e grav. Tii pravila pe care ti-a randuit-o zilnic duhovnicul si incerci sa tii legatura cu el printr-un telefon, pentru urgente, sfaturi si binecuvantari.

Daca nu am duhovnic dar fac asceza de unul singur, rugaciuni, post, metanii, mi le primeste Hristos?

Ti le primesc dracii. Pe ei ii bucuri si lor le slujesti cu asceza ta draceasca. Fara ascultare de preotul-duhovnic indrumator te afli in mandrie, iar 'celor mandri Hristos le sta impotriva' !

Uneori am vedenii in care-L vad pe Dumnezeu, vad Ingeri, vad Raiul, dar atunci mi se tulbura sufletul. Oare sunt in inselare?

Vezi draci. De nu asculti de duhovnic ortodox, vei sfarsi in bratele demonilor!

Demonii sunt pe pamant, in oameni, in vazduh?

DESPRE DEMONI, DIAVOLI SAU DUHURI RELE



DEMONII SUNT PRINTRE OAMENI, POT INTERFERA CU MINTEA OMULUI SI CU ORICE DISPOZITIV ELECTRONIC, SE POT TRANSFORMA IN LUMINA SI-N ORICE OBIECT SAU VIETATE.



Diavolii, numiti si demoni, duhuri rele, duhuri intunecate sau ingeri cazuti, pot intra in trupul omenesc, pot sa ne insufle cuvinte, principii, atitudini, pot aparea in vis cu chipul rudelor noastre raposate, sub forma rudelor nostre vii, prietenilor si cunoscutilor, pot intra in trupul omenesc cu miile, pot face sa se confunde mintea noastra cu a lor, gandurile noastre cu ale lor, dorintele noastre cu ale lor, iti pot vorbi in minte si cand esti treaz si cand dormi, in orice limba de pe pamant, se pot transforma in orice vietate sau obiect, pot interfera cu tehnologia, pot intra in apa, in mancare, pot vedea gandurile tale rele, pot cauza boli si accidente. Ei cunosc, inteleg si intuiesc multe din tainele materiei si din tainele Universului. Cel mai mic si ramolit diavol al iadului poate sa distruga pamantul intreg cu o singura lovitura. Diavolii sunt ca niste hiene tinute in lesa de Atotputernicul Fiu al lui Dumnezeu.



'' Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh.'' (Efeseni 6, 12)

Daca ierarhul unei eparhii este ecumenist, de ce trebuie sa ocolim si preotii pomenitori din acea eparhie?

Pentru ca preotul marturiseste credinta episcopului sau. Preotul este delegatul episcopului in teritoriu, iar preotul crede ce crede si ierarhul pe care-l pomeneste la slujbele Adevarului-Hristos. Daca ierarhul invata erezii si preotul spune lui Hristos in slujbe ca IERARHUL DREPT INVATA CUVANTUL ADEVARULUI, atunci preotul este mincinos si eretic precum ierarhul sau.

 Spun unii neecumenisti ca trebuie sa nu avem comuniune cu ecumenistii nu pentru ca ar fi eretici, ci pentru ca ecumenismul este erezie. Cum vine aia?

Exact dupa spusele unui Sfant Parinte: o sa vina vremea in care lumea intreaga va fi un spital de nebuni. Cum adica ecumenismul este erezie, dar ecumenistii nu sunt eretici? Este exact cum ai spune ca dracu e diavolul, dar dracu nu e satana. Exact ca la spitalul 'fara clanta'. De ce ne ingradim si ne indepartam de ei daca nu sunt eretici?

 Ce au sa patimeasca sionistii, ereticii, masonii, ateii si toti impotrivitorii Domnului?

'' IAR PE ACEI VRAJMASI AI MEI, CARE N-AU VOIT SA DOMNESC PESTE EI, ADUCETI-I AICI SI TAIATI-I IN FATA MEA. '' (IISUS HRISTOS - Luca 19, 27)

Se obisnuieste ca numai dupa casatoria civila sa se faca si cununia religioasa. Este valabia cununia daca nu am fost inainte la casatorie?

Este. Hristos sfinteste slujba Cununiei numai daca vrea primarul? Adica primarul este peste Fiul lui Dumnezeu?!

Ce inseamna divort? Cand socoteste Hristos ca am divortat de sotul meu?

Doar n-o sa socoteasca tocmai atunci cand mergi la Judecatorie... In Taina Cununiei Hristos nu implica lumescul juridic. Juridicul e nul in Fata Lui! Tu divortezi in clipa in care te scoti din sufletul sotului tau si stai cu el in casa ca o chiriasa, in clipa in care te muti definitiv in alta casa, singura sau cu alt barbat, sau chiar la parinti. Atunci ai divortat fata de sotul tau.

Pamantenii chiar trebuie sa-L iubeasca pe Hristos?

Obligatoriu!



'' Cel ce nu iubeşte pe Domnul să fie anatema! ''  (1 Corinteni 16-22)

Majoritatea slujitorilor, monahilor si mirenilor sunt pentru ecumenism. Chiar nu-si dau seama ca ecumenismul este erezie?

'' Şi de aceea, Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ei să creadă minciuni, Ca să fie osândiţi toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea '' (2 Tesaloniceni 2, 11-12)

O multime de troli ageamii, semidocti, comenteaza pe facebook si pe alte pagini care trateaza subiecte ortodoxe. Vi se par chiar marturisitori sinceri, sau sunt platiti sa fie intoxicatori?

Unii sunt marturisitori prosti care mai rau fac Bisericii prin prostia lor, iar altii sunt platiti sa intoxice tot ce prind pe net.

Daca la moarte un ortodox refuza Sfanta Impartasanie poate fi pomenit apoi la Liturghii, la Proscomidii?

Nicidecum! Acela s-a afurisit si s-a rupt pe sine de Hristos, iar parte din Hristos nu mai este. Aceluia nu i se cuvin nici parastase si nici macar molitfe la mormant, nici lui, nici sinucigasilor si niciunui eretic.

Sunt ortodox. Ma pot mantui fara Sfanta Impartasanie, fara duhovnic si fara harul Duhului Sfant?

Nicio sansa!

 Slujitorii care tac in aceste vremuri de apostazie si fac pe niznaii, chiar sunt necunoscatori sau fac pe necunoscatorii?

Slujitorii care tac ignora cu buna stiinta totul. De ce? Nu-s pasionati de Hristos! Limpede?

Pana in momentul sinodului ecumenist-mondialist din Creta Hristos a savarsit toate hirotoniile si sfintirile ierarhilor atei si masoni?

Toate! Sa luati aminte: Creta este borna care a incheiat pogoramantul pana la care ortodocsii au indurat mult timp amaraciunea, dar este si momentul in care Hristos a incheiat iconomia Sa fata de slujitorii atei, masoni si ecumenisti.

'' Şi S-a deşteptat Domnul ca cel ce doarme, ca un viteaz ameţit de vin, Şi a lovit din spate pe vrăjmaşii Săi; ocară veşnică le-a dat lor.'' (Psalmul 77, 71-72)

Un sfant parinte spune ca sfarsitul veacurilor o sa vina atunci cand bisericile vor fi date in mainile laicilor politici. O fi venit acea vreme?

Da. Ierarhii sunt atei, masoni si oameni politici, manastirile si bisericile au fost luate in patrimoniul mondial unesco deci, sunt deja ale lor: si cladirile, si falsii ierarhi de azi !

E bine sa mergem la judecatile de caterisire ale patriarhiei apostate?

Va raspund prin doua citate:



”Atunci când discuți cu ereticii, nu pleca de la premisa ca poți să îi convingi să își schimbe convingerile, căci nu stai în fața unor oameni, ci dialoghezi cu satana, care nu se lasă convins de nimic, ci se eschivează continuu, nebăgând în seamă nici un argument.” (Sfântul Grigorie de Nyssa)



'' Cu dracu nu se sta de vorba! '' (Arhimandrit Arsenie Papacioc)



Spun unii ca sfarsitul omenirii nu-l stiu nici Ingerii, nici chiar Dumnezeu-Fiul, ci numai Dumnezeu-Tatal. E adevarat?

Prostii si arienii spun multe... Cand Fiul lui Dumnezeu a spus ca momentul acela il stie doar Tatal, s-a referit ca nicio fiinta omeneasca nu-l stie si niciun Inger. Dar cum Hristos a fost Dumnezeu, nu numai Om, este limpede ca El ca Dumnezeu stie. El cu Tatal Una sunt, iar Tatal nu face nimic fara de Fiul si fara de Duhul, asa cum nici cei Doi nu fac nimic fara de Tatal. S-a spus ca prostii nu pot iubi, eu insa va spun ca prostii nici nu pot intelege ceva...

 Omul de azi parca a fost 'resoftat', parca cineva a pus in el alt program decat cel al Ziditorului. Oare de aceea nu mai suporta omul contemporan adevarul?

Da, a fost resoftat si renascut. Daca prin creatie omul a fost zidit din nimic, prin Intruparea lui Dumnezeu omul a fost nascut de Hristos. Dar incepand cu Renasterea si Iluminismul, omul a fost re-nascut si i-luminat de diavolul ca fiu al ne-adevarului. Si, da, de aceea nu mai suporta omul de azi Adevarul! Pentru omul contemporan Dumnezeu e diavolul, iar diavolul e Dumnezeu...

Ce trebuie sa fac eu de maine, eu ca mirean ce ma impotrivesc ecumenismului?

Sa ai duhovnic neecumenist, sa stai in ascultarea lui tinand legatura cu el, sa te spovedesti si sa te impartasesti cand iti randuieste el, sa-ti faci pravila si canonul tau si sa te simti totdeauna cel mai pacatos pamantean.

Descrieti ortodoxul contemporan in trei cuvinte...

Papa, pipi, caca!  Daca se-ngrijeste de astea, a rezolvat si ortodoxeala din el...

 Ce parere aveti de parerolgii internauti danielvla, Vieru, ayeaye, Teodot, Ghica, Ciobanu, Iacoboaie sau Gioacăș?

Ravna fara pricepere... (Romani X, 2, 15)

 Socotiti ca ortodocsii de azi chiar cred in nemurirea sufletelor, invierea trupurilor, sau ca Hristos e Viu, e Dumnezeu, sau ca in Impartasanie este ascuns Hristos, sau ca Hristos savarseste slujbele, dezlegarile si toate Tainele Bisericii?

Botezatii de azi nu mai cred nimic! Impartasania e un simbol traditional (paine citita), sufletele omenesti sunt abur impersonal, nu mai inviaza nimeni, Hristos e un om care a murit si a inviat degeaba, Hristos nu este Dumnezeu, Hristos nu savarseste nicio slujba, ci popa face ritualuri traditional-exotice. Ati inteles ce inseamna astazi ortodox?

Ce patimi ne incurca cel mai mult la mantuire?

Mandria, egoismul, trairea in neascultare, fara duhovnic-indrumator. Ascultarea e mai mare decat postul si rugaciunea, fratilor!

Credeti ca pana in 2017 s-a ajuns pe Luna?

Si daca mai tine Dumnezeu lumea inca 10000 de ani, tot nu vor ajunge pe nicio Luna! Stiinta nu poate face nicio bacterie, dar ea merge pe Luna?! Stiinta a sapat in pamant doar 12 km, iar ea minte prostimea ca a jucat sotronul pe Luna?!  Pffff! Cat de sclerozat poate sa fie cel ce crede asa debilisme?

În Ortodoxia Rasariteana Apostoleasca exista doar sapte Sfinte Taine?

Cate slujbe si rugaciuni sunt in Molitfelnic, atatea Sfinte Taine exista! Ce, Sfintirea apei si Tunderea in monahism nu sunt Sfinte Taine?! De cateva secole papistasii au pocit si Teologia Rasariteana. Aproape jumate este papistasita...

Daca mireanul participa la dumnezeiasca Liturghie zilnic, se poate impartasi zilnic daca are binecuvantarea duhovnicului?

Obligatoriu!

 Daca un adult nu stie daca a fost botezat sau nu vreodata, trebuie botezat?

Da, cu formula speciala: Se boteaza robul lui Dumnezeu (x), daca nu a fost botezat, in Numele Tatalui si al Fiului si al Duhului Sfant.

Botezatii care au intrat in masonerie si apoi vor s-o paraseasca trebuie remirunsi?

Da, dupa ce se leapada de 'marele arhitect', Lucifer.

 Din punct de vedere haric un preot poate sa sfinteasca biserici?

Da. Vezi arhieraticon (1993), pagina 173.

 Putem sa ne dam viata doar pentru crestini, sau si pentru pagani si eretici?

Daca salvezi pe cineva de la moarte, nu conteaza cine este persoana salvata...

Afara de om mai este vreo faptura pamanteasca cu Chipul lui Dumnezeu si suflet rational?

Nu.

 La Parusie vor invia toti oamenii cu trupul, sau numai cei buni?

Invierea nu este facultativa. Orice suflet va primi trupul lui inapoi, pentru veci, doar ca unii spre a se bucura in veci, iar altii spre a se intrista in veci (vezi evanghelia de la slujba inmormantarii).

Sufletul meu cand iese afara din trup poate vedea Ingeri, demoni, oameni, sau poate vedea trupul din care a iesit?

Desigur. Sufletul are ratiune, sentiment, vointa, memorie, constiinta, miros, gust, vaz, auz si pipait. Sufletul nu e un abur impersonal, esti CHIAR TU INSUTI (dezbracat de trup)!

Daca eu sunt preot ortodox si merg la adventisti si ma botez fara ca enoriasii mei ortodocsi sa afle, apoi vin si continui sa slujesc la parohia mea ortodoxa, slujbele mele mai sunt valide? Nici de mila oamenilor pacaliti Hristos nu mai sfinteste slujbele?

Nu mai sfinteste nimic. Gandeste-te ca aceasta inselare este ca si cea in care la o parohie vine un 'preot' care nu a fost hirotonit, dar el se da drept hirotonit. Ce slujbe are acela? De aceea va spun ca nici la ereticii ecumenisti nu mai sfinteste Hristos nimic. Ecumenistii cretani au semnat unirea cu toti ereticii pamantului.

Ce diferenta este intre termenii ecumenic/ecumenicitate si ecumenist/ecumenism?

Ecumenic/ecumenicitate se refera la lucrarea lui Hristos.

Ecumenist/ecumenism se refera la lucrarea tatalui minciunii.

Noi suntem fiinte dihotomice sau trihotomice?

Oamenii nu au doar trup si suflet. Oamenii au trup, duh si suflet. Sa nu creada cineva ca sufletul tine in viata trupul, ci duhul din trup. In clipa in care Ziditorul ia duhul din trupul unui om, atunci trupul acela moare subit iar sufletul iese din trup.

Cand cineva pierde sanatatea creierului, pierde si judecata si mintea pentru totdeauna?

Nu, fratilor. Creierul e al trupului, iar mintea este a sufletului. Cand sufletul iese din trup, si mintea iese din creier. Trupul ramane cu ce-i al lui, cu creierul mort, iar sufletul nemuritor ramane cu mintea lui nemuritoare in vecii vecilor.

 Care sunt primele doua si cele mai mari pacate din lume?

Sinuciderea si erezia.

Ortodoxia orientala este in erezie?

Bisericile Ortodoxe Orientale, da. Si iudaismul ortodox sau ultraortodox este nemantuitor. Doar Ortodoxia Rasariteana este a Adevarului-Hristos!

 Chiar toate credintele neortodoxe sunt in afara lui Dumnezeu?

Toate credintele neortodoxe sunt facute de diavolul. Dumnezeu este Domnul Hristos si El are o singura Invatatura Revelata, Dumnezeiasca si Dreapta. Invatatura de Credinta Dumnezeiasca este felul Treimii de a fi si de a gandi, nu este ceea ce are chef fiecare sifilitic!

Daca toti zeii si dumnezeii neamurilor sunt draci (Psalmul 95, 5), la cine se roaga budistii, musulmanii si toti paganii? Si daca Hristos-Adevarul are o singura Biserica, un singur Duh, un singur Botez si o singura Invatatura (Efeseni 4, 5), la cine se roaga papistasii, protestantii si neoprotestantii?

Si iarasi, daca papa e hirotonit, cine l-a hirotonit? Daca ai lui credinciosi sunt botezati, cine i-a botezat? Nu este Hristos-Dumnezeu savarsitorul tuturor slujbelor Sale si Duhul Sfant-Dumnezeu sfintitorul lor? Nu Adevarul si Duhul Adevarului? Atunci, intreb, daca Adevarul nu e minciuna si Duhul Adevarului nu e duhul minciunii, cum sa lucreze Ei in minciuna? De cand Duhul Adevarului este si duhul minciunii?!

 Lumea de ce nu vrea sa creada ca diavolul este stapanitorul acestei lumi? Desigur, stapanitorul, nu Stapanul...

Pentru ca s-a obisnuit prea mult cu raul si cu minciuna.

Parinte, putem face acatist parintelui Iustin Parvu sau altor parinti-duhovnici ai Romaniei?

Nu!

Papaistasii sunt crestini? Sunt botezati?

Mai, copii, nici botezatii ortodoxomahi nu sunt crestini. Cum pot fi papaistasii crestini, daca nici ecumenistii botezati de azi nu pot fi socotiti crestini?

 Toti patriarhii contemporani or fi atei?

Ascultati bine! Chiar toti sunt! Ma tem ca si restul arhiereilor de pe pamant sunt atei. Nu spune Sfantul Grigorie Palama ca tacerea este ateism si ateismul este erezie?



  „ Astăzi au apărut alţi apostaţi, care nu sunt pur şi simplu vrăjmaşii icoanelor, iconomahi, ci vrăjmaşii Ortodoxiei, ortodoxomahi, şi care se erijează în apărători ai Ortodoxiei, la fel ca fariseii care se dădeau drept apărători ai Legii, pe care au desfiinţat-o.” (Fotie Kontoglou)



Ecumenismul este erezie? In ce sens este erezie si cat de mare este?

Ecumenismul nu este doar erezie. Ecumenismul este suma tuturor ereziilor din lume. Are in el apocatastaza, milenarismul, umanismul papistas, protestantismul, neoprotestantismul si toate celelalte paganisme ale acestei lumi. Ecumenismul este mixtura cea mai perfida a tuturor ereziilor pamantului!

 Cum ii vedeti pe ortodocsii contemporani, pe slujitori si mireni?

Eu ii vad nihilisti si fara credinta ca sunt fiinte vesnice. Ortodocsii de azi nu mai cred ca sunt vesnici, de aici si lipsa rostului de a mai apara Credinta, de a se putea intra in comuniune vesnica cu Dumnezeirea Cea in Trei Persoane, de a mai da valente vesnice omului, Euharistiei, icoanei, Liturghiei etc.

 Botezul mirenesc facut grabnic de un mirean catre un nebotezat este valid?

Nu este valid daca persoana botezata mai traieste dupa acel botez mirenesc. Mai pe larg explica Sfantul Nicodim Aghioritul:



”...Asemenea se cade a se boteza şi cei ce ar fi botezaţi de neierosit, formăluit cu minciuna că este iereu. Pe lângă aceştia şi aceia ce s-ar fi botezat de om lumesc în vreme de primejdie, de nu ar muri ci ar trăi după aceasta. Fiindcă după Apostolescul acest 47, singuri Episcopii şi prezbiterii au voie a boteza şi nu lumenii. După 1 Canon al lui Vasilie, care zice, pe cei de către lumeni botezaţi îi botezăm. Că ceea ce se face în vreme de primejdie, şi după întâmplare nu este lege în Biserică, după al 17 al 1 şi al 2-lea. Se cade să adăugăm şi aceasta.....că după al 80 al Cartaginei, 84 al Soborului 6 se cade a se boteza şi copiii aceia care nici însuşi ştiu de s-au botezat. Vezi şi subânsemnarea celui 24 al Postnicului, pentru pruncul cel în primejdie botezat nu de iereu, că adică de va trăi să se boteze de iereu. Fiindcă şi Dionisie al Alexandriei pe n iudeu botezat de un mirean în vreme de boală ce îngrozea cu moartea l-a botezat pe el din început după ce sa nsănătoșit.(...) Este însă socotinţa unora, că pruncii de mireni în primejdii botezaţi, se cade a se pomeni de vor uri împreună cu cei dreptslăvitori ca unii ce sunt în nădejde de a dobândi Dumnezeiasca milă.”

Sinodul (soborul) facut de un singur arhiereu, in Dreapta Credinta, are hotarari valide ca si un sinod facut de sute de arhierei?

Are aceleasi hotarari valide pentru veci !

Daca un preot sau mirean paraseste ecumenismul, cum trebuie sa-l primim in Ortodoxie?

Prin remirungere si spovedanie.

Daca al meu copil a fost botezat de preot ortodox cu succesiune apostolica, dar fara intreita afundare, se considera botezat sau trebuie rebotezat?

Nu este botezat prin iconomia lui Hristos. Botezul este invalid.

DESPRE SFANTA LITURGHIE

DESPRE SFANTA LITURGHIE

Care este fapta si dovada cea mai inalta prin care omul cinsteste si preamareste pe Dumnezeu?

Dintre toate actele noastre de cult prin care cinstim si preamarim pe Dumnezeu cel mai desavarsit este sacrificiul sau jertfa.

Ce este jertfa?

Jertfa este daruirea plina de iubire si evlavie a unui obiect in cinstea lui Dumnezeu. Prin aceasta voim sa aratam ca El, ca ziditor a toate, este stapanul tuturor lucrurilor si ca noi, ca fapturi ale Lui, atarnam intru totul de El. Astfel ii recunoastem stapanirea si puterea si marturisim datoria noastra de recunostinta si de iubire fata de El, pentru toate cate ne-a dat.

 Este veche jertfa?

Este tot atat de veche si raspandita ca religia insasi. inclinatia de a cinsti pe Dumnezeu prin jertfa este sadita chiar in firea omului; de aceea gasim jertfa in toate religiile, la toate popoarele si in toate vremurile. Aducerea de jertfa incepe chiar cu primii oameni, si anume cu jertfa lui Cain si Abel, despre care ne marturiseste prima carte a Sfintei Scripturi: "Dar dupa un timp, Cain a adus jertfa lui Dumnezeu din roadele pamantului. Si a adus si Abel din cele intai nascute ale oilor sale si din grasimea lor" (Fac. 4, 3-4). Indeosebi la evrei, jertfele au fost oranduite de Dumnezeu insusi, prin Moise, care a intocmit cu de-amanuntul atat felul sau materia jertfelor, cat si timpul si randuiala sau chipul in care trebuiau aduse. Acestea le gasim descrise mai ales in cartea a treia a Sfintei Scripturi, numita Levitic, sau Cartea Preotilor, scrisa de Moise.

Noi, crestinii, aducem jertfa lui Dumnezeu?

Da.

Care este aceasta jertfa?

Sfanta Euharistie, adica insusi Sfantul Trup si Sange al Domnului.

Cum se numeste slujba in timpul careia se pregateste si se aduce jertfa Sfintei Euharistii?

Sfanta Liturghie.

 Cine a intemeiat Sfanta Liturghie? Sau cine ne-a invatat si ne-a poruncit s-o savarsim?

Mantuitorul insusi.

 Cand si cum?

In ajunul mortii Sale pe cruce, adica Joi seara, la Cina cea de Taina. Serband atunci Pastele, impreuna cu ucenicii Sai, "Iisus luand painea si binecuvantand a frant si a dat ucenicilor Sai, zicand: "Luati, mancati, acesta este Trupul Meu". Luand apoi paharul si multumind, le-a dat lor zicand: "Beti dintru acesta toti: acesta este Sangele Meu al Legii celei noi, care pentru multi se varsa, spre iertarea pacatelor" (Matei 26, 26-28; Marcu 14, 22-24; Luca 22, 19-20; I Cor. 11, 23-25).

In locul jertfelor Legii Vechi, pecetluite cu sange de tapi si de vitei (vezi les. 24, 18), Mantuitorul intemeiaza o Lege noua, sau un legamant nou intre Dumnezeu si oameni, pecetluindu-1 cu insusi Trupul si Sangele Sau pe Golgota. Mantuitorul le dadea Sfintilor Sai Apostoli, la Cina, sub forma nesangeroasa a painii si vinului, aceasta jertfa pe care trebuiau sa o aduca de atunci inainte Ucenicii Sai, dupa porunca Sa: "Aceasta sa faceti intru pomenirea Mea!" (Luca 22, 19 si 1 Cor. 11, 24 si 25). Prin aceste cuvinte El randuieste pe Apostolii Sai drept arhierei sau preoti slujitori ai jertfei celei noi, intemeiata atunci de El.

Urmand porunca Domnului si invatatorului lor iubit, Sfintii Apostoli si mai apoi ucenicii lor savarseau zilnic Jertfa Mantuitorului spre neintrerupta aducere aminte de El. Ei faceau intocmai ca Domnul, Care, la Cina, inainte de a frange si a imparti painea, a binecuvantat, iar cand le-a intins paharul, a multumit (lui Dumnezeu-Tatal) (Matei 26, 27; Marcu 14, 22-23; Luca 22, 17-18 si I Cor. 11, 23 s.u.). Adunandu-se deci pentru rugaciune, Sfintii Apostoli si ucenicii lor multumeau si se rugau indelung ca Domnul sa prefaca painea si vinul de pe masa lor in insusi Sfantul Sau Trup si Sfantul Sau Sange, cu care apoi se impartaseau. Acelasi lucru au facut mai tarziu si urmasii Sfintiti si legiuiti ai Sfintilor Apostoli, adica arhiereii si preotii, carora ei le-au impartasit harul dumnezeiesc de a savarsi aceasta Sfanta Taina.

Astfel a luat nastere o randuiala de slujba sfanta, cunoscuta la inceput sub diferite numiri, ca: frangerea painii (Fapte 2, 42), Masa sau Cina Domnului (I Cor. 10, 16), Euharistie (multumire). Mai pe urma, aceasta sfanta slujba a primit numele de Liturghie, sub care o cunoastem azi si care inseamna: lucrare sau slujba publica, obsteasca, randuita si savarsita spre folosul tuturor.

 Ce este, prin urmare, Sfanta Liturghie?

Este o randuiala de sfinte rugaciuni, in timpul carora se savarseste si se aduce jertfa fara de sange a Legii celei Noi, intemeiata de Mantuitorul la Cina cea de Taina si incredintata de El Sfintilor Sai Apostoli, iar de acestia, urmasilor lor Sfintiti (arhierei si preoti), pentru a fi savarsita de-a pururea in Biserica crestina, spre pomenirea Lui si spre iertarea pacate-lor membrilor Bisericii Lui.

Cine poate savarsi slujba Sfintei Liturghii?

Numai arhiereii si preotii cu hirotonie legala, adica sfintiti si asezati dupa randuiala canonica a Bisericii. Cei caterisiti sau indepartati din slujba si cei vinovati de pacate grele nu mai pot liturghisi. Diaconul nu poate sluji singur, ci totdeauna numai cu arhiereul sau cu preotul.

In afara de preotul savarsitor al Sfintei Jertfe, pentru savarsirea Sfintei Liturghii mai trebuie neaparat cel putin un cantaret care sa dea raspunsurile la strana si sa ajute pe preot in anumite momente ale slujbei. Acesta conduce in cantarile Sfintei Liturghii pe credinciosii care iau parte la slujba.

 Unde se savarseste Sfanta Liturghie?

Numai in biserica sau in paraclise si capele sfintite si cu Antimis, in partea cea mai sfanta, adica in Sfantul Altar. Numai in cazuri cu totul exceptionale, ca de pilda pe campul de lupta, si numai cu invoirea episcopului locului, Sfanta Liturghie se poate savarsi si in afara de biserica, intr-o casa sau intr-un loc curat, pe o masa pe care se intinde Sfantul Antimis. Fara de el nu se poate savarsi Sfanta Liturghie nici in biserica, unde sta totdeauna pe Sfanta Masa, si nici in afara de biserica.

In ce zile si in ce vreme din zi se savarseste Sfanta Liturghie?

In manastiri si in catedralele episcopale se savarseste Sfanta Liturghie in fiecare zi. In bisericile de enorie se face Sfanta Liturghie de obicei numai in zilele de Duminica si in sarbatori, iar in zilele din cursul saptamanii se face numai atunci cand este nevoie, mai ales sambata, cand se fac parastase si pomeniri pentru morti prevazad ca toti preotii de enorie sunt datori sa faca Sf. Liturghie in fiecare sambata.

Cat priveste vremea anumita sau ceasul din zi la care trebuie sa inceapa slujba Sfintei Liturghii, dupa predania veche a Bisericii, este ceasul al treilea din zi, care corespunde cam cu ceasul 9 dimineata, dupa numaratoarea noastra, cand Domnul a fost rastignit pe cruce (Marcu 15, 25) si cand S-a pogorat Sfantul Duh peste Sfintii Apostoli. De va fi nevoie, se poate savarsi Sfanta Liturghie si mai devreme sau mai tarziu, dar nu mai inainte de a se lumina de ziua si nici dupa amiaza.

Abateri de la aceasta regula se fac numai la anumite praznice imparatesti, si anume la Paste, la Craciun (nu peste tot) si in unele locuri la Boboteaza, cand Sfanta Liturghie se savarseste dis-de-dimineata (Tipicul cel Mare (sau manastiresc) - zis al Sf. Sava - Invatatuirile din Liturghier (cap. pentru vremea slujbei) si Scrisoarea sinodala Patriarhului ecumenic Paisie I catre Patriarhul Nicon al Moscovei (1655). 

. Sunt, in cursul anului, si zile in care nu se face Liturghie, nici chiar in manastiri?

Da. Sunt acele zile in care Tipicul si cartile de slujba prevad ajunarea deplina, adica post desavarsit pana seara, si anume:

a) Vinerea Patimilor (fiind zi de intristare si de post negru, ziua in care Domnul a fost rastignit pe Cruce si ingropat);

b) Luni si marti in prima saptamana din Postul Pastilor (fiind primele zile de post, cu ajunare deplina).

c) Miercurea si vinerea din Saptamana Branzei (fiind zile premergatoare si pregatitoare pentru Postul Paresimilor, cu ajunare si metanii);

e) Vinerea dinaintea Craciunului si a Bobotezei, cand aceste doua sarbatori cad duminica sau lunea (pentru ca atunci se ajuneaza)(Pentru zilele fara Liturghie si motivarea lor, vezi: Triodul (ed. 1946, p. 704,141, 74); Tipicul Bisericesc (al Sf. Sinod), ed. 1893, p. 269, 104, 108, 116 si 120; Mineiele pe Decembrie si Ianuarie (ed. 1893, p. 11). Comp. si Simion al Tesalonicului, Raspuns la intrebarea (trad. rom. cit. p. 328-329).

. Cate Liturghii avem in Biserica Ortodoxa?

Avem trei Liturghii, si anume:

a) Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului (+407);

b) Liturghia Sfantului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei (+379);

c) Liturghia Darurilor mai inainte sfintite sau a Sfantului Grigorie cel Mare (Dialogul), Episcopul Romei (-604).

Unde gasim scrisa randuiala acestor Liturghii?

In cartea de slujba cu titlul: Sfintele si dumnezeiestile Liturghii, pe care noi o numim de obicei, mai pe scurt, Liturghierul si care se afla totdeauna in altar, la indemana preotului liturghisitor.

 Aceste trei Liturghii se pot savarsi oricand in timpul anului?

Nu, ci fiecare dintre ele se savarseste numai in anumite rastimpuri din cursul anului, in chipul urmator:

a) Liturghia Sfantului Vasile se savarseste numai de 10 ori pe an, si anume:

- in primele cinci duminici din Postul Mare;

- in joia si sambata Patimilor;

- in ajunul Craciunului) si ajunul Bobotezei );

- in ziua Sfantului Vasile )

b) Liturghia Darurilor mai inainte Sfintite se slujeste (in manastiri) in tot timpul Postului Mare, in afara de urmatoarele zile din postul acesta:

- toate sambetele (cand se savarseste Liturghia Sf. Ioan, iar in Sambata Patimilor, a Sf. Vasile);

- toate Duminicile (cand se savarseste Liturghia Sf. Vasile, iar in Duminica Floriilor, a Sf. Ioan);

- sarbatoarea Bunei-Vestiri (rand se face Liturghia Sfantului Ioan);

- Joia Patimilor (cand se face Liturghia Sf. Vasile);

- Luni si marti din prima saptamana si Vinerea Patimilor (zile in care nu se face nici o Liturghie).

In bisericile de mir, Liturghia Darurilor mai inainte Sfintite se slujeste de obicei numai miercurea si vinerea din Postul Mare (mai ales in prima saptamana).

c) Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur se face in toate celelalte zile de Duminici si sarbatori din timpul anului in care nu se savarseste vreuna din celelalte doua Liturghii. Ea este Liturghia obisnuita in Biserica Ortodoxa, savarsindu-se de cele mai multe ori in cursul anului bisericesc.

. Ce este Liturghia Darurilor mai inainte sfintite?

Aceasta Liturghie are o randuiala aparte, deosebita de a celorlalte doua. Ea e formata din doua slujbe deosebite: Vecernia si Liturghia, contopite laolalta. Partea ei de la inceput nu este altceva decat prima jumatate a Vecerniei pana la Vohod, sau iesire; iar a doua parte este alcatuita din randuiala Liturghiei obisnuite, incepand de la Apostol si avand Heruvic si Rugaciunea Amvonului, proprii, dar lipsindu-i in intregime partea dintre Heruvic (iesirea cu Sfintele Daruri) si ectenia de dupa Axion. Ii lipseste deci tocmai partea care alcatuieste miezul Liturghiei, si anume Jertfa, adica sfintirea si prefacerea Darurilor. De aceea, aceasta Liturghie nici nu se poate numi o Liturghie deplina, desavarsita, ca celelalte; dupa cum o arata si numele, ea este mai degraba o slujba solemna a impartasirii cu Sfintele Daruri slujite sau sfintite mai dinainte, in timpul uneia din cele doua Liturghii depline sau propriu-zise.

. Care este obarsia acestei Liturghii?

Este urmatoarea:

Slujba Sfintei Liturghii a fost privita totdeauna ca un prilej de bucurie si de luminare sufleteasca, intrucat, prin impartasirea cu Sfintele Daruri care se sfintesc intr-insa, il avem intre noi pe Hristos, Mirele nostru Ceresc, Care petrece intru noi si noi intru El (Ioan 6, 56). Aceasta bucurie nu se potrivea insa cu zilele Postului Mare, zile de intristare si de pocainta, cand Mirele este luat de la noi (comp. Matei 9, 15 si Luca 5, 34-35).

De aceea, consfintind o veche traditie a Bisericii, soborul Parintilor adunati la Laodiceea (Asia Mica, 360-380) a hotarat sa nu se mai savarseasca Liturghie si sa nu se mai serbeze pomenirea Sfintilor Mucenici, care era impreunata cu Liturghia in timpul Postului Mare, decat Sambata si Duminica, zile in care postul era mai putin aspru (canoanele 49 si 51).

Erau insa crestini care doreau sa se impartaseasca si in celelalte zile din cursul saptamanii si mai ales miercurea si vinerea. Ca sa impace aceasta dorinta pioasa a credinciosilor cu hotararile Sinodului de la Laodiceea, s-a luat obiceiul de a opri o parte din Darurile Sfintite la Liturghia de sambata si duminica, pentru a impartasi cu ele pe credinciosi in celelalte zile in care nu se putea savarsi Liturghie. Iar ca sa nu se intrerupa ajunarea obisnuita dintre zilele de post, impartasirea aceasta avea loc spre seara, indata dupa slujba Vecerniei. Randuiala impartasirii, destul de simpla la inceput, a devenit incetul cu incetul din ce in ce mai sarbatoreasca, fiind incadrata intre slujba Vecerniei de o parte si rugaciunile si ceremoniile din randuiala Liturghiei, care erau mai ales in legatura cu Taina impartasirii, de cealalta. Cele doua slujbe, deosebite la inceput, in cadrul carora avea loc impartasirea credinciosilor in zilele de post, s-au contopit cu timpul intr-o singura slujba, care s-a numit Liturghia Darurilor mai inainte sfintite.

Soborul al cinci-saselea al Sfintilor Parinti (Trulan 692), a hotarat ca aceasta Liturghie sa se faca in toate zilele postului Paresimilor, afara de sambete si duminici, precum si de sarbatoarea Bunei-Vestiri (canonul 52).

. In cate parti mai mari se poate imparti randuiala Sfintei Liturghii?

In doua parti mari, si anume:

a) Proscomidia, care se savarseste in taina;

b) Liturghia propriu-zisa, care se savarseste in auzul credinciosilor. La randul ei, liturghia propriu-zisa se imparte in doua parti, dintre care cea dintai poarta numele de Liturghia catehumenilor, iar a doua, Liturghia credinciosilor,

. Ce este Proscomidia?

Proscomidia (de la cuvantul grecesc nposhomideo = "a aduce, a pune inainte, a oferi, a face dar") este randuiala pregatirii darurilor de paine si de vin, care alcatuiesc materia jertfei. Aceasta prima parte a Liturghiei se savarseste intreaga in taina, in timpul slujbelor premergatoare Liturghiei (Utrenia sau Ceasurile), inauntrul altarului, si anume in latura lui dinspre miazanoapte, pe o masa mica sau in scobitura facuta inadins in perete si numita proscomidiar, care la unele biserici mai mari are chiar forma unei incaperi aparte, din stanga altarului. Miezul Proscomidiei il alcatuieste alegerea si pregatirea materiei de jertfa din darurile de paine si de vin aduse de credinciosi.,

Ce forma si ce numire poarta painea adusa de credinciosi pentru Liturghie?

Poarta numele de prescuri, adica painisoare facute din framantatura dospita si avand uneori forma rotunda, dar mai ales forma de cruce, in patru cornuri, amintind Crucea pe care s-a rastignit Mantuitorul si inchipuind cele patru laturi ale lumii. Partea lor de la mijloc se cheama pecete, pentru ca are intiparita pe ea semnul lui Iisus, adica crucea inchisa intr-un patrat cu literele de la inceput ale numelui Mantuitorului: Is. (Iisus), Hr. (Hristos), Ni Ka (adica Iisus Hristos biruieste), astfel:,

Is Hr

Ni Ka

Aceasta pecete e facuta cu un instrument de lemn, pistornic sau pristolnic.

Prescurile aduse de credinciosi sunt insotite de obicei de cate o lumanare, care se aprinde in sfesnicul de la Proscomidie, si de pomelnic, adica o foaie de hartie pe care sunt scrise numele credinciosilor, vii si morti, ce se vor pomeni la Liturghie.

. Ce inchipuie prescurile si vinul aduse de credinciosi pentru Liturghie?

Ele inchipuie sau infatiseaza mai intai insasi fiinta trupeasca si sufleteasca a credinciosilor, pe care ei o aduc ca jertfa lui Dumnezeu, sub aceasta forma. De ce? Pentru ca, spre deosebire de jertfele din Legea Veche, care constau din carnuri sau din roadele pamantului si din care se hraneau nu numai oamenii, ci si animalele, painea si vinul sunt alimente care alcatuiesc numai hrana omului, si anume hrana lui de capetenie. Ele nu numai ca intretin viata trupeasca a omului, ci totodata o si simbolizeaza in chipul cel mai potrivit.

In al doilea rand, painea, facuta din atatea boabe de grau stranse laolalta, si vinul, iesit din zdrobirea in acelasi teasc a atator ciorchini de boabe de struguri, simbolizeaza si unitatea sau legatura nevazuta care leaga intre ei pe toti fiii Bisericii, facand din ei un singur trup: Trupul tainic al Domnului.

In felul acesta, painea si vinul aduse de credinciosi alcatuiesc si semnul vazut prin care se arata ca ei iau parte cu adevarat la jertfa care se aduce la Liturghie si ca isi dau obolul lor la ea.

. Toata painea sau toate prescurile aduse de credinciosi devin materie a Jertfei sau sunt folosite la Proscomidie?

Nu. Numai anumite parti scoase de preot din ele: Sfantul Agnet si miridele (particele).

. Ce este "Sfantul Agnet"?

Este partea patrata sau pecetea pe care preotul o scoate cu copia din cea dintai prescura folosita la Proscomidie si o aseaza apoi pe Sfantul Disc. Se numeste Agnet, de la cuvantul grecesc Agnet, adica Miel, pentru ca ea inchipuie pe Mantuitorul, Care, prin asemanarea cu Mielul injunghiat de evrei la Pastele lor, a fost numit de catre Sfantul Ioan Botezatorul "Mielul lui Dumnezeu, Care ridica pacatele lumii" (Ioan 1, 29). Sf. Agnet este painea care, prin sfintire, se va preface in Sfantul Trup al Domnului, cel jertfit pe Cruce. De aceea, preotul intipareste intr-insul cu copia Patima Domnului, strapungandu-1 in chip crucis si pronuntand cuvintele din Sfanta Scriptura, unde ni se istoriseste cum sutasul a impuns cu sulita, coasta Mantuitorului (Ioan 19, 34).

. Ce sunt miridele?

"Miridele" (de la cuvantul grecesc = parte, particica) sunt particele marunte de paine, scoase de catre preot din celelalte prescuri folosite la Proscomidie si asezate pe disc, alaturi de Sfantul Agnet, in cinstea Sfintilor si pentru pomenirea capeteniei bisericesti (arhiereul locului), a carmuirii tarii, a ctitorilor si a credinciosilor vii si morti ale caror nume sunt scrise pe pomelnicele aduse de crestini. Miridele - atat cele pentru sfinti cat si cele pentru credinciosi - nu se prefac in Trupul Domnului ca Sf. Agnet, ci numai se impartasesc de sfintenia pe care o primesc de la Sf. Agnet, langa care sunt .

. Cum se aseaza painea (Sf. Agnet si miridele) pe Sf. Masa?

Sf. Agnet se aseaza in mijlocul Sf. Disc. in dreapta lui se aseaza prima mirida (mai mare) scoasa in cinstea Sfintei Fecioare, in stanga, noua miride pentru ceilalti Sfinti (impartiti in cele noua cete sau grupe), in par-tea de jos, mirida pentru arhiereul locului, pentru Patriarhi, pentru Carmuirea tarii si pentru ctitori, iar mai jos, miridele pentru credinciosii vii si morti, despartite in doua gramajoare.

. De ce se aseaza painea pe Sf. Disc in chipul aratat sau ce inchi-puie aceasta asezare?

Sf. Agnet si miridele asezate astfel pe Sf. Disc inchipuie si infatiseaza Biserica intreaga, atat cea de pe pamant (luptatoare), cat si cea din ceruri (biruitoare), adica acea mare familie a tuturor fiilor lui Dumnezeu, stransa in jurul Intemeietorului si Capului ei nevazut, Hristos Mantuitorul, asa cum a rugat El pe Tatal ca unde este El sa fie si ai Lui (Ioan 17, 24).,

Sau, cum spune asa de frumos Simion, Arhiepiscopul Tesalonicului: "Am inteles cum prin aceasta inchipuire si istorisire a Sfintei Proscomidii vedem pe insusi Iisus si intreaga Biserica a Lui. In mijloc (il vedem) pe Iisus Hristos insusi, Lumina cea adevarata si Viata cea vesnica. El este in mijloc prin Agnet, iar Maica Lui, de-a dreapta prin mirida, Sfintii si ingerii de-a stanga, iar dedesupt intreaga adunare a credinciosilor Lui dreptmaritori. Aceasta este taina cea mare: Dumnezeu intre oameni si Dumnezeu in mijlocul dumnezeilor, care se indumnezeiesc de la Cel ce dupa fire este Dumnezeu, Care S-a intrupat pentru dansii. Aceasta este imparatia ce va sa vie si petrecerea vietii celei vesnice: Dumnezeu cu noi, vazut si impar-tasit".

. Cum se pregatesc cinstitele Daruri?

Dupa ce toarna vin si apa in Sf. Potir, preotul aseaza steluta crucis peste Sf. Disc, acopera si Discul si Potirul cu acoperamintele lor, apoi pe amandoua cu acoperamantul cel mare. Rosteste rugaciunea Proscomidiei sau a punerii inainte, prin care roaga pe Dumnezeu sa binecuvanteze acele Daruri, sa le primeasca in altarul Sau cel ceresc si sa pomeneasca atat pe cei ce le-au adus, cat si pe cei pentru care s-au adus. In sfarsit, preotul tamaiaza Darurile, altarul si biserica intreaga, inchipuind prin aceasta revarsarea darurilor Duhului Sfant peste Biserica si peste credinciosi.,

. Darurile binecuvantate astfel sunt prefacute acum in Sfantul Trup si Sange?

Nu inca. Atata vreme cat raman la Proscomidie, Sf. Agnet de pe Disc si vinul din Sf. Potir nu se prefac inca in Trupul si Sangele Domnului, ci sunt numai un simbol, o icoana sau o inchipuire a Sfantului Trup si Sange. Ele nu mai sunt insa nici paine simpla si vin obisnuit, ca oricare altul, ci, datorita binecuvantarii si rugaciunii savarsite asupra lor, au devenit "cinstitele Daruri", consfintite, harazite, afierosite sau inchinate lui Dumnezeu.

Toate cele savarsite pana acum la Proscomidie sunt numai simboale475 (Nicolae Cabasila, op. cit. trad. cit., cap. VI, p. 34).

. Ce anume simbolizeaza sau inchipuie cele savarsite la Proscomidie?

Acestea inchipuie pe de o parte nasterea si copilaria Domnului, iar pe de alta, Patimile Lui.

Astfel, prescura cea dintai, din care se scoate Sf. Agnet, inchipuie pe Sf. Fecioara, din care S-a nascut Domnul, dupa trup; scoaterea Sf. Agnet din prescura inseamna intruparea si nasterea Domnului din Sf. Fecioara. Proscomidia inchipuie locul Nasterii (Betleemul) si al vietii Mantuitorului, dinainte de Botez (Nazaret, Capernaum), iar discul tine locul ieslei din staulul de vite in care a fost culcat Pruncul dupa nastere. Acoperamintele sunt scutecele cu care a fost infasat dumnezeiescul Prunc de catre Magii de la Rasarit. Asezarea stelutei desfacute peste Sfantul Disc simbolizeaza steaua care i-a calauzit pe magi spre locul nasterii, iar tamaierea sau cadirea inseamna darurile: aur, smirna si tamaie, aduse dumnezeiescului Prunc de catre Magii de la Rasarit. Acoperirea darurilor si ramanerea lor tainica la Proscomidiar inseamna vremea necunoscuta a vietii lui Iisus, inainte de inceperea lucrarii Sale in lume, viata pe care Sfintele Evanghelii nu ne-o istorisesc.

Pe de alta parte, cele savarsite la Proscomidie ne duc cu gandul la Rastignirea si Patimile Domnului.

Astfel, Proscomidia inchipuie Golgota sau locul Rastignirii; strapungerea Sf. Agnet crucis si impungerea lui cu copia inchipuie jertfa sangeroasa a Domnului, adica rastignirea Lui pe cruce, impungerea sfintei coaste cu sulita; copia inlocuieste sulita cu care ostasul a impuns pe Domnul in coasta. Vinul si apa turnate in potir inchipuie Sangele si apa care au curs din sfanta coasta, iar Potirul inlocuieste atat paharul de la Cina, cat si vasul cu fiere si cu otet din care 1 s-a dat sa bea Celui Rastignit si in care, dupa traditie, Sfantul Ioan Evanghelistul ar fi strans si pastrat o parte din dumnezeiescul Sange care a curs din ranile . Discul este patul (nasalia) pe care Iosif si Nicodim au asezat Trupul Domnului (dupa coborarea de pe Cruce). Maica Domnului, care a zabovit indurerata langa crucea Fiului Sau rastignit (Ioan 19, 25), este si ea de fata aici, sub forma miridei triunghiulare asezate de-a dreapta Sf. Agnet.

 De ce partea de la inceputul Liturghiei se numeste "Liturghia catehumenilor" sau a celor chemati?

Pentru ca, in vechime, pe langa crestinii botezati puteau lua parte la ea si catehumenii, adica aceia care se pregateau sa intre in crestinism, trebuind sa invete mai intai adevarurile de credinta crestina. Ea tine de la Binecuvantare pana la cuvintele "Cei chemati, iesiti!...", cand catehumenii trebuiau sa paraseasca biserica.

 Care sunt partile mai de seama ale Liturghiei catehumenilor?

Acestea sunt urmatoarele:

- Binecuvantarea mare

- Ectenia mare

- Antifoanele

- Vohodul inic sau iesirea cu Sf. Evanghelie

- Imnul trisaghion (Sfinte Dumnezeule...)

- Citirile din Sfanta Scriptura (Apostolul si Evanghelia)

- Ectenia staruitoare sau intreita

- Ectenia pentru catehumeni

 Ce binecuvantare se da la inceputul Liturghiei si care este intelesul ei?

Se da binecuvantarea cea mare prin cuvintele: "Binecuvantata este imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor". Spunand aceste cuvinte, preotul face semnul crucii cu Evanghelia peste Antimisul de pe Sfanta Masa. Credinciosii, binecuvantand impreuna cu preotul pe Dumnezeu, vor fi binecuvantati ei insisi de El. Prin aceste cuvinte exprima si o speranta ca vom face parte din imparatia cereasca, din imparatia luminii si a iubirii Preasfintei Treimi, a Carei intrare o pregateste Sfanta Liturghie.

 Ce este Ectenia mare?

Este o rugaciune rostita de diacon, din mijlocul bisericii sau de un preot din altar si alcatuita din mai multe cereri pentru felurite trebuinte sufletesti si materiale ale obstii credinciosilor. La fiecare dintre aceste cereri, credinciosii (strana, cantaretii sau corul) raspund: "Doamne miluieste!", strigat pios dupa ajutorul lui Dumnezeu.

Ectenia mare o gasim si la inceputul altor slujbe, ca Vecernia si Utrenia etc.

 Ce sunt Antifoanele care urmeaza dupa Ectenia Mare si ce inchipuie?

Sunt trei imne cantate pe rand de cele doua strane. Dintre acestea unele au fost alcatuite de imparatul bizantin Justinian in cinstea Mantuitorului.

Fiind alcatuite parte din versete din Psalmi, parte din cantari ale Legii Noi, Antifoanele ne duc cu gandul la vremea cand Mantuitorul venise pe pamant, era in lume, dar lumea inca nu-L cunostea. Ele inchipuie vremea dinainte de Sf. Ioan Botezatorul, dinainte de a se aprinde Lumina (Ioan 1, 8-10), cand era inca nevoie de prooroci care sa vesteasca venirea Domnului. De aceea se canta la Antifoane psalmii profetici, in care se prooroceste aceasta venire.

Fericirile alcatuiesc Antifonul din urma. Ele fac parte din cea dintai cuvantare mare (Predica de pe munte), tinuta de Mantuitorul Hristos oamenilor (Matei 5, 3-12) si inchipuie inceperea lucrarii in lume a Domnului. Deschiderea usilor imparatesti la sfarsitul Antifonului al treilea arata ca Mantuitorul iese din taina vietii necunoscute de pana acum si Se arata lumii.

Ce inchipuie Vohodul cel mic sau iesirea cu Sfanta Evanghelie?

Inchipuie iesirea Mantuitorului in lume, spre propovaduirea Evangheliei. Sf. Evanghelie intruchipeaza pe Hristos insusi; de aceea cantam acum: "Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Hristos". Luminile care sunt purtate inainte inchipuie pe Sfantul Ioan Botezatorul si Inaintemergatorul, cel care a pregatit calea Domnului (Marcu 1, 2-3), si pe toti proorocii Legii Vechi, care au prevestit venirea Lui.

. Ce inseamna cuvintele "intelepciune drepti"!

Prin aceste cuvinte preotul sau diaconul arata poporului Sf. Evanghelie, inaltand-o in vazul tuturor, inainte de a intra in Sf. Altar. Prin ele preotul vrea sa spuna credinciosilor: "Aceasta Sfanta Evanghelie, care se va citi indata, este singura si adevarata intelepciune: intelepciunea dumnezeiasca (I Cor. 1, 24-30 si Col. 2, 2, 3); se cuvine, deci, s-o ascultati stand drepti in picioare, in semn de respect, iar nu stand jos, ca pana acum". La noi insa credinciosii isi arata respectul fata de Sf. Evanghelie ingenunchind in timpul citirii ei, ca si cum ar asculta pe Domnul insusi. Cei care stau in picioare nu fac un pacat.

. Ce inchipuie Apostolul si Evanghelia?

Apostolul, adica citirea unei bucati din Faptele sau din Epistolele Apostolilor, inchipuie trimiterea Sfintilor Apostoli la propovaduire, iar citirea Evangheliei inchipuie pe insusi Mantuitorul propovaduind multimilor.

. Ce inchipuie cadirea sau tamaierea din timpul Apostolului?

Inchipuie atat pe Sf. Apostoli, cat si mireasma invataturii dumnezeiesti raspandite de ei in toata Biserica, dupa cuvantul Sfantului Apostol Pavel: "Multumire fie adusa lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori in Hristos si descopera prin noi, in tot locul, mireasma cunostintei Sale! Pentru ca suntem lui Dumnezeu buna mireasma a lui Hristos intre cei ce se mantuiesc si intre cei ce pier" (II Cor. 2, 14-15).

 De ce partea a doua a Liturghiei se numeste "Liturghia credinciosilor"?

Se numeste asa pentru ca in vechime nu puteau lua parte la savarsirea ei decat credinciosii, adica crestinii care primisera botezul si care nu se facusera vinovati de pacate grele. Cei ce trebuiau sa se pocaiasca pentru pacate ieseau din biserica odata cu catehumenii. E cea mai sfanta parte a Liturghiei, fiindca in timpul ei se savarseste Sfanta Taina a Euharistiei. De aceea se mai numeste si Liturghia Euharistica sau propriu-zisa. Incepe cu ectenia: "Cati suntem credinciosi, iara si iara cu pace Domnului sa ne rugam!" si tine pana la sfarsitul Liturghiei.

 Care este miezul sau mima Liturghiei credinciosilor?

Este savarsirea sau aducerea Sfintei Jertfe, adica Sfintirea si preface-rea Darurilor in Sfantul Trup si Sange si apoi impartasirea cu ele.

Unde se face sfintirea Darurilor?

Pe Sfanta Masa, dar cinstitele Daruri se afla pana acum tot la proscomidiar si deci trebuie aduse la Sfanta Masa.

 Cand se face aceasta aducere?

In timpul Vohodului mare sau al iesirii cu cinstitele Daruri.

Ce inchipuie Vohodul mare sau iesirea cu Sfintele Daruri?

Este stramutarea sarbatoreasca a cinstitelor Daruri de la Proscomidie, unde au fost pregatite, prin mijlocul bisericii, la Sf. Masa, unde urmeaza sa fie Sfintite, prin puterea Duhului Sfant invocata de episcopul sau preotul liturghisitor asupra lor (epicleza). Aceasta inchipuie ultimul drum facut de Domnul din Betania in Ierusalim, inainte de Patimile si moartea Sa, adica intrarea Sa triumfala in Ierusalim, unde trebuia sa Se. Mai inseamna procesiunea de ingropare a Domnului, adica ducerea Sfantului Sau Trup de la Golgota la locul unde era sapat mormantul. Preotul si diaconul, care poarta Sf. Disc si Sf. Potir cu cinstitele Daruri, inchipuie acum pe Iosif din Arimateea si pe Nicodim, care au coborat trupul Domnului de pe Cruce si l-au pus in mormant.

 Pentru ce preotul oprindu-se cu cinstitele Daruri in mijlocul bisericii, face aici pomeniri?

Pomenirile de aici se fac dupa pilda talharului rastignit in dreapta lui Iisus, care a castigat fagaduinta raiului, pentru ca a rugat pe Domnul: "Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni intru imparatia Ta!" (Luca 23, 42).

Ce face preotul dupa ce intra cu cinstitele Daruri in Altar si ce inchipuie cele ce se fac atunci?

Preotul aseaza cinstitele Daruri pe Sf. Antimis care se gaseste intins pe Sf. Masa, ia acoperamintele cele mici si le pune deoparte, pune peste Sf. Disc si Sf. Potir acoperamantul cel mare, le tamaie si apoi inchide usile imparatesti si trage dvera (perdeaua).

Sfanta Masa inchipuie acum Golgota (locul Rastignirii) sau gradina in care se afla mormantul Domnului. Asezarea cinstitelor Daruri pe ea inseamna punerea in mormant a Domnului. Sfantul Antimis si Sfantul Disc tin locul mormantului; cele doua acoperaminte mici sunt stergarul sau naframa pusa pe fata Domnului si giulgiurile cu care a fost infasurat; acoperamantul cel mare este piatra pusa pe intrarea mormantului; cadirea Darurilor aminteste aromatele cu care a fost uns trupul Domnu-lui si miresmele aduse de sfintele femei (mironosite) la ingropare (Ioan 19, 39-40). Steluta care ramane pe Sf. Disc este pecetea pusa pe piatra mormantului, inchiderea usilor imparatesti inchipuie pogorarea Domnului la iad cu sufletul, iar tragerea dverei (perdelei) inchipuie inconjurarea mormantului cu straja (Matei 27, 62-66). De aceea si rugaciunile pe care le rosteste acum preotul ne vorbesc de patimile, moartea si ingroparea Domnului.

. Sfintirea Darurilor se face indata dupa punerea lor pe Sfanta Masa?

Nu. Ci se face mai intai pregatirea sufleteasca a credinciosilor, in vederea acestei infricosate clipe a Sfintei Liturghii.

 Cum se face aceasta pregatire sau ce ni se cere pentru a lua parte cu vrednicie la aducerea Sfintei Jertfe?

Iubire si pace intre noi si credinta fierbinte.

. Cum ne aratam acum iubirea dintre noi?

Dupa o ectenie in care rugam pe Dumnezeu sa ne dea o zi buna, de pace, iertare de greseli, sfarsit crestinesc si raspuns bun la infricosata judecata de apoi, diaconul ne indeamna cu glas inalt: "Sa ne iubim unii pe altii...". E porunca pe care Mantuitorul a dat-o Sfintilor Apostoli si printr-insii si noua: "Porunca noua va dau: ca sa va iubiti unul pe altul..." (Ioan 13, 34 si 15, 12). In vechime, credinciosii din biserica, urmand poruncii Sfintilor Apostoli, isi dadeau acum sarutarea sfanta sau a pacii (Rom. 16, 16; 1 Cor. 16, 20; 1 Petru 5, 14); barbatii se sarutau intre ei si femeile intre ele, in semn de iubire si impacare. Cu timpul, din pricina neoranduielilor la care dadea nastere, acest obicei a fost parasit si a ramas numai la sfintitii slujitori din altar, care, daca sunt mai multi, se saruta acum unul cu altul pe umeri. Se cuvine insa ca si credinciosii sa-si umple acum sufletul de iubire, de pace si iertare, uitand si alungand din inimile lor toata vrajba, ura si pizma fata de altii.

. Dar credinta comuna cum ne-o aratam?

Prin rostirea Crezului sau a Simbolului Credintei, care vrea sa spuna ca, pe langa iubirea unuia fata de altul, ni se cere si credinta dreapta (ortodoxa), pentru a putea lua parte, cu vrednicie, la Sfanta Jertfa. De aceea, se cuvine ca fiecare din noi sa rostim in acest moment Crezul, insotind pe cel ce il rosteste cu glas tare, diaconul sau cantaretul.

. Ce inseamna cuvintele: "Usile, usile; cu intelepciune sa luam aminte!", prin care preotul (diaconul) vesteste rostirea Crezului?

In vechime, prin aceste cuvinte se atragea luareaaminte slujitorilor care pazeau usile de intrare ale bisericii (diaconite si ipodiaconi), sa-si sporeasca bagarea de seama ca nimeni dintre credinciosii dinlauntru sa nu mai iasa afara si nici un necrestin (catehumen, eretic sau penitent) sa nu intre in biserica in timpul infricosatei Jertfe. Astazi, aceste cuvinte sunt pastrate ca un indemn spre ascultarea cu luare aminte a Crezului.

. Cum ni se vesteste aducerea Sfintei Jertfe?

Prin indemnul pe care ni-l adreseaza preotul (diaconul); "Sa stam bine, sa starn cu frica, sa luam aminte, Sfanta Jertfa cu pace sa o aducem!"

Ce inseamna cuvintele: "Mila pacii, jertfa laudei" cu care credinciosii (cantaretii) raspund la indemnul de mai sus?

Aceste cuvinte arata darurile Jertfei duhovnicesti sau nemateriale pe care credinciosii o aduc din partea lor odata cu Jertfa cea adevarata adusa acum de preot in numele lor. Si care sunt aceste daruri ale jertfei lor? Sunt cele trei virtuti: mila, pacea si jertfa de lauda (cantarea), pe care Sf. Scriptura le recomanda adesea ca adevarate daruri de jertfa bine-placuta lui Dumnezeu, in locul jertfelor sangeroase ale Legii Vechi. Cu alte cuvinte, credinciosii raspund:

- aducem intai mila, pentru ca Domnul a zis: "Mila voiesc, iar nu jertfa!" (Osea 6, 6; Matei 9, 13; 12, 7).

- aducem apoi pace, pentru ca Mantuitorul insusi a spus: "Deci, daca iti vei aduce darul tau la altar si acolo iti vei aduce aminte ca fratele tau are ceva impotriva ta, lasa acolo darul tau inaintea altarului si mergi mai intai de te impaca cu fratele tau si apoi venind, adu darul tau" (Matei 5, 23-24; Marcu 11, 25-26).

- si, in fine, aducem jertfa de lauda (antare), pentru ca o asemenea jertfa cere Domnul prin gura Psalmistului: "Jertfeste lui Dumnezeu jertfa de lauda... jertfa de lauda Ma va slavi" (Ps. 49, 15, 24; 106, 22; 115, 7). De asemenea Sf. Apostol Pavel ne spune: "Asadar, prin El (Hristos) sa aducem pururea lui Dumnezeu jertfa de lauda, adica rodul buzelor care preaslavesc numele Lui" (Evr. 13, 15).

. Cum aduc credinciosii "jertfa de lauda" in timpul Sfintei Jertfe?

Cantand imnele numite de obicei "raspunsurile mari", si anume: "Cu vrednicie si cu dreptate este"; Trisaghionul biblic: "Sfant, Sfant, Sfant este Domnul Savaot...", "Pre Tine Te laudam..." si "Axionul".

 Ce face preotul in acest timp?

Dupa ce indeamna pe credinciosi: "Sa multumim Domnului", el insusi multumeste lui Dumnezeu, in numele credinciosilor, pentru toate binefacerile mantuirii, incepand sa citeasca in taina o lunga rugaciune, numita cu un cuvant grecesc "anafora", adica rugaciunea aducerii Sfintei Jertfe. Aceasta rugaciune este partea cea mai de seama si mai sfanta din Liturghie. Ea cuprinde o infatisare, pe scurt, a faptelor de seama din istoria mantuirii lumii; preotul aduce lui Dumnezeu - Tatal o fierbinte multumire si slavire pentru toate binefacerile daruite neamului omenesc, il roaga sa prefaca Darurile de pe Sfanta Masa in Sfantul Trup si Sange si sa le primeasca drept daruri si jertfa si apoi mijloceste, pentru ca, prin ele, toata Biserica sa dobandeasca implinirea cererilor si dorintelor ei.

. Ce auzim noi din aceasta rugaciune?

Din aceasta rugaciune tainica, credinciosii nu aud decat cateva fraze pe care preotul le rosteste cu voce tare. Astfel, pomenind, intre altele, pe ingerii din ceruri, care slavesc neincetat pe Dumnezeu, preotul adauga, cu glas inalt, chipul in care se face aceasta slavire: "Cantare de biruinta cantand, strigand, glas inaltand si graind".

Care este aceasta cantare de biruinta?

Este imnul intreit sfant, pe care Serafimii din vedenia Proorocului Isaia si mai apoi a Sfantului Evanghelist Ioan il canta, in jurul tronului Celui Prea inalt: "Sfant, Sfant, Sfant, Domnul Savaot..." (Isaia 6, 3 si Apoc. 4, 6-8). Pe acesta il canta acum si credinciosii din afara de altar, cantaretii sau corul, aratand ca, prin intruparea Fiului lui Dumnezeu ingerii si oamenii s-au unit intr-o singura ceata (cor) si lauda intr-un glas pe.

Mai departe, preotul, istorisind in taina chipul in care Mantuitorul a intemeiat Sfanta Euharistie, la Cina cea de Taina, glasuieste tare insesi cuvintele rostite atunci de Domnul catre Sfintii Apostoli: "Luati, mancati, acesta este Trupul Meu", apoi: "Beti dintru acesta toti; acesta este Sangele Meu...".

 Oare prin aceste cuvinte se sfintesc si se prefac Darurile?

Nu, ci ceva mai tarziu, si anume in timpul in care credinciosii (corul) canta "Pre Tine Te laudam..." si cand preotul citeste epicleza, adica acea parte din rugaciunea de aducere, in care implora pe Dumnezeu sa trimita pe Sfantul Duh spre a sfinti si a preface Darurile. Atunci e clipa cea mai sfanta din tot cursul Sfintei Liturghii, caci Sfantul Duh coboara si sfinteste painea si vinul, prefacandu-le in Sfantul Trup si Sange. De aceea, credinciosii ingenuncheaza, la unele biserici se bate in toaca sau suna clopotelul din altar, sau chiar clopotul cel mare, pentru ca sa auda si cei ce nu sunt in biserica si sa se roage.

De aici inainte cinstitele Daruri devin "Sfintele Daruri". Ele nu mai sunt doar niste simboluri sau inchipuiri ale firii omenesti a Mantuitorului - ca pana acum - , ci insusi Sfantul Trup si Sange al Domnului, pastrandu-si doar infatisarea vazuta de paine si de vin. Ele sunt adevaratul Trup si Sange cu care Mantuitorul S-a nascut din Sfanta Fecioara, cu care a trait pe pamant, cu care a patimit si S-a ingropat, cu care a inviat si S-a inaltat intru slava.

 Ce face preotul dupa sfintirea Darurilor?

Deoarece de aici inainte Mantuitorul Se afla de fata printre noi, cu Sfantul Sau Trup si Sange, preotul citeste, tot in taina, partea de la sfarsitul marii rugaciuni a Sfintei Jertfe, adica rugaciunea de mijlocire pentru toata Biserica. El pomeneste acum pe toti credinciosii vii si morti, rugandu-se ca aducerea Sfintei Jertfe sa le fie spre folos si spre iertarea pacatelor. Impreuna cu acestia, pomeneste si pe toti Sfintii care au bineplacut lui Dumnezeu, dar nu rugandu-se pentru ei, ci pentru ca ei sa mijloceasca pentru noi si sa dobandim si noi, ca si ei, imparatia cerurilor. In fruntea lor e pomenita cu glas tare, in semn de deosebita cinstire, Maica Domnului. In cinstea ei se canta acum la strana Axionul ("Cuvine-se cu adevarat..."), adica imnul pentru preamarirea Sfintei Fecioare. In timpul acesta, preotul binecuvanteaza anafora care se va imparti la sfarsitul Liturghiei. Apoi continua pomenirile, pomenind cu glas tare pe episcopul (ierarhul) locului.

Ce inseamna cuvintele: "Pre toti si pre toate", cu care raspunde acum corul?

Inseamna ca ne rugam ca Dumnezeu sa pomeneasca pe toti crestinii si pe toate crestinele pe care credinciosul ii are in gand, pentru ca toti sa se impartaseasca din roadele binecuvantate ale Sfintei Jertfe.

. Dupa aducerea jertfei urmeaza indata impartasirea cu Sfintele Daruri?

Nu indata, ci dupa o scurta pregatire a preotului si a credinciosilor in vederea impartasirii.

 In ce consta aceasta pregatire?

Ea consta in:

1. O ectenie, in care ne rugam ca Dumnezeu sa primeasca Darurile noastre, trimitandu-ne in schimb mila si harul Sau;

2. Doua rugaciuni in care preotul se roaga in taina lui Dumnezeu sa ne ajute a ne impartasi cu vrednicie de Sfintele Taine;

3. Rugaciunea Domneasca (Tatal nostru) pe care o canta sau o rostesc credinciosii, in semn ca ei se simt acum din destul pregatiti si vrednici sa se numeasca fii ai lui Dumnezeu, sa-L cheme pe Tatal nostru, al tuturor, si sa-L roage ca sa le dea nu numai "Painea noastra cea de toate zilele, ci si "painea cea cereasca", adica Trupul lui Hristos, din care cel ce va gusta va fi viu in veci (Ioan 6, 48, 50-51, 55, 58), dobandind infierea cea dupa har.

Cand incep in Sfantul Altar pregatirile pentru impartasire?

Atunci rand preotul ia in maini Sfantul Trup (Agnet) si-l inalta de pe Disc, cu cuvintele: "Sa luam aminte! Sfintele, Sfintilor!"

Ce inseamna aceasta inaltare si aceste cuvinte?

Inaltarea Sfantului Agnet inchipuie inaltarea Domnului pe Cruce; iar cuvintele "Sfintele, Sfintilor!" vor sa spuna ca Sfintele Daruri se vor da numai celor sfinti, adica acelora care s-au pregatit in chip deosebit si sunt vrednici sa le primeasca.

Cum se pregatesc Sfintele Daruri pentru impartasire?

Inainte de impartasire, preotul imparte Sf. Trup in patru parti: prima parte (aceea pe care sunt intiparite initialele "Is") o pune in Potir, inchipuind cu aceasta reunirea Sfantului Trup cu Sfantul Sange, adica invierea Domnului; din a doua (cea cu initialele "Hs") se impartasesc sfintitii slujitori, iar celelalte doua (cele cu initialele "Ni" si "Ka") se pun in Sf. Potir dupa impartasirea clericilor, pentru a se impartasi credinciosii din ele. Pregatirea Sf. Sange se face turnand in Sf. Potir caldura sau apa calda si binecuvantata de catre preot.

 Ce inchipuie "caldura" sau apa calda care se toarna in Sfantul Potir?

Ea inchipuie caldura Duhului celui de viata facator, aratand ca, chiar in moarte, Dumnezeirea nu a fost despartita de Sfantul Trup, ca si dumnezeiescul. Totodata ea inchipuie caldura vietii pe care Sfantul Duh o toarna din nou in madularele moarte, prin inviere: "Trimite-vei Duhul Tau si se vor zidi si vei innoi fata pamantului" (Ps. 103, 31). Se toarna in Sfantul Potir, pentru ca sa ne dea, in clipa impartasirii, simtirea adevarata a sangelui viu si cald, curs din coasta si din ranile cuielor Celui rastignit pentru.

. Cum se face impartasirea?

Sfintitii liturghisitori se impartasesc la fiecare Liturghie, in Sfantul Altar, ca Sfintii Apostoli la Cina cea de Taina. Sfanta Masa tine atunci locul Mesei de la Cina. In timpul acesta, corul canta Chinonicul (Priceasna), adica imnul impartasirii, iar preotul iese dupa aceea in fata Sfintelor Usi sau pe Amvon si rosteste predica.

Cand sunt credinciosi de impartasit, preotul toarna in Sfantul Potir cele doua parti din Sf. Trup insemnate cu "Ni" si "Ka", deschide Sfintele Usi si cheama pe credinciosi prin cuvintele: "Cu frica lui Dumnezeu, cu credinta si dragoste sa va apropiati". (Despre randuiala impartasirii vom scrie mai pe larg acolo unde vom vorbi despre randuiala Sfintei impartasanii).

Dupa impartasire, scopul Sfintei Liturghii este implinit. Acum preotul ridica Sfantul Disc deasupra Sfantului Potir si toarna in el si miridele, adica particelele de paine aduse pentru sfinti si pentru credinciosii vii si morti.

Ce inseamna ultima aratare a Sfantului Potir si ducerea lui la Proscomidie?

Inseamna ultima aratare a Domnului catre Ucenicii Sai pe Muntele Maslinilor si inaltarea Lui la ceruri. Sfanta Masa ramane acum Scaunul slavei lui Dumnezeu - Tatal, iar Proscomidia, din dreapta ei, este sederea Fiului de-a dreapta Tatalui, intru slava489 (Meletie Sirigul, op. si trad. cit., p. 51).

Cum se termina Sfanta Liturghie?

Dupa o scurta ectenie de multumire pentru primirea Sfintei impartasanii, preotul iese in naos si rosteste cea din urma rugaciune, numita a Amvonului, din mijlocul bisericii. Apoi face apolisul, adica incheierea Liturghiei, binecuvantand credinciosii si cerand indurarea lui Dumnezeu si ajutorul tuturor Sfintilor.

Dupa aceasta, iese in fata iconostasului si "miruieste" pe credinciosi, adica ii unge pe frunte cu untdelemn sfintit din candele, rostind, la fiecare, cuvintele: "Ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a facut cerul si pamantul!" Aceasta ungere inchipuie coborarea Sf. Duh peste Biserica, fiind un fel de pecetluire cu semnul darurilor dumnezeiesti pe care le-a dobandit fiecare din cei ce au luat parte la sfanta slujba.

Se imparte apoi credinciosilor anafora.

Ce este anafora si care este rostul ei?

Sunt bucatele de paine taiate din prescurile intrebuintate la Proscomidie si binecuvantate de preot, care se impart credinciosilor din biserica, la sfarsitul Liturghiei, iar unii iau din ea si acasa, pentru cei ce n-au putut veni la biserica. La inceput, anafora se dadea ca o mangaiere numai celor ce nu se puteau impartasi, tinand deci locul Sfintei impartasanii. Astazi insa o iau si cei ce se impartasesc, dupa impartasire. De aceea, anafora se ia numai la sfarsitul Liturghiei si pe nemancate (ca si Sf. impartasanie); nu se cere inainte, adica in timpul Liturghiei, cum obisnuiesc unii crestini care nu cunosc rostul ei. Dupa unii invatati, anafora ar fi o ramasita sau aducere aminte de agapele sau mesele fratesti, de obste, care aveau loc la sfarsitul Liturghiei, in Biserica primilor crestini.

Anafora e din restul prescurii din care s-a scos Sf. Agnet si care, precum am vazut, inchipuie pe Sf. Fecioara; ea e binecuvantata de preot in timpul Axionului, adica al imnului cantat in cinstea si spre slava Sfintei Fecioare. De aceea, impartirea ei la sfarsitul Liturghiei inchipuie ramanerea Maicii Domnului inca multa vreme pe pamant, in mijlocul Bisericii, dupa inaltarea Dumnezeiescului ei Fiu490 (Ibidem, p. 51).

 Ce valoare si ce insemnatate are slujba Sfintei Liturghii in viata crestina, in comparatie cu celelalte sfinte slujbe despre care am vorbit mai inainte?

Sfanta Liturghie, slujba Jertfei crestine, este cea mai insemnata dintre toate slujbele sfinte ale Bisericii noastre. Asa precum Jertfa de pe cruce a Mantuitorului a fost punctul culminant al lucrarii Mantuitorului si totodata faptul cel mai de capetenie din istoria mantuirii lumii, tot asa si Sf. Liturghie care invesniceste pe pamant acea Jertfa este miezul, incoronarea si desavarsirea celorlalte slujbe prin care aducem lauda si multumire lui Dumnezeu. Ea este totodata si singura slujba crestina intemeiata si savarsita de Mantuitorul insusi, de aceea nici nu se numara intre cele "sapte laude", care alcatuiesc serviciul dumnezeiesc public al fiecarei zile si care au obarsie dumnezeiasca. Toate celelalte slujbe care se savarsesc inaintea ei, ca Vecernia si Utrenia, servesc numai ca un fel de pregatire a Liturghiei. in ele aducem lui Dumnezeu numai rugaciune de cerere, ori lauda, multumire si slavire, pe cand prin Liturghie ii aducem, pe langa acestea, ceva mai mult: ii aducem Jertfa care, precum am mai spus, este cea mai inalta forma de cinstire si preamarire a lui Dumnezeu. Valoarea, pretul sau vrednicia acestei Jertfe este neintrecuta, daca avem in vedere ca Cel ce Se jertfeste intr-insa este insusi Hristos, Arhiereul desavarsit, " sfant, fara rautate, fara de pata, osebit de cei pacatosi si 6ind mai presus decat cerurile" (Evr. 7, 26), si ca darul nostru de jertfa este tot ce s-ar putea aduce mai de pret lui Dumnezeu: insusi Trupul si Sangele neprihanit al Fiului Sau, adica tot ce a creat Dumnezeu mai sfant, mai curat si mai desavarsit, singurul dar vrednic de maretia si sfintenia lui Dumnezeu.

De aceea, precum zicea Sf. Simion, Arhiepiscopul Tesalonicului, "nu este altceva mai de folos noua si mai iubit de Dumnezeu ca jertfa aceasta, pentru ca este lucrarea Lui (a Mantuitorului) si innoirea oamenilor si partasie a Lui cu noi... Deci, mai presus decat toata rugaciunea si lauda, se cade a ne griji de lucrarea aceasta a Liturghiei, caci pentru ea este toata rugaciunea si de cele mai multe ori in zilele vietii noastre pe ea s-o savirsim".

Ce folos si ce castig sufletesc avem luand parte la Sfanta Liturghie?

Randuiala Sfintei Liturghii este, pentru cine o urmareste cu luare aminte, o adevarata scoala de invatatura crestina, o bogata comoara de invataminte, la indemana si pe intelesul tuturor. Intr-insa crestinul gaseste invatatura de credinta a Bisericii, fie sub forma prescurtata a Crezului, fie sub forma cantarilor si a rugaciunilor din care e alcatuita randuiala Sfintei Liturghii. Gasim apoi Sfanta Scriptura, in citirile din Apostol si din Sfanta Evanghelie, in nenumaratele versete si cuvinte din Biblie presarate din belsug in rugaciunile si cantarile din Liturghie, precum si in talcuirile Sfintilor Parinti din Cazanii sau in predica rostita de preot.

Dar, mai presus de orice, gasim in randuiala Sfintei Liturghii insasi istoria sfanta a mantuirii noastre, aratata prin semnele vazute care alcatuiesc sfanta slujba. Am vazut cum toate cele ce se savarsesc, se canta si se rostesc in timpul Sfintei Liturghii ne duc cu gandul la Hristos Domnul, pentru ca in ele il vedem aratat pe El si intreaga Lui lucrare mantuitoare. Luand deci parte la Sfanta Liturghie, petrecem impreuna cu Iisus, ascultam glasul Lui, suntem aproape de Dansul; iar daca ne impartasim, ne unim cu El: El petrece intru noi si noi intru El (Ioan 6, 56).

Cum se explica puterea deosebita a rugaciunilor facute in timpul Sfintei Liturghii?

Apropierea de Domnul, Care e de fata cu Trupul pe Sf. Altar, ne da puteri si nadejdi nebanuite, asa cum dadea Sfintilor Apostoli si Ucenici dupa inviere. El Se roaga impreuna cu noi; El insusi mijloceste pentru noi in fata lui Dumnezeu - Tatal, ducandu-I rugaciunile, cererile si dorintele noastre si rugandu-Se pentru implinirea lor (Ioan 16, 23-26; Efes. 2, 18; 1 Tim. 2, 5). Odata cu El se roaga pentru noi si Sfintii, a caror pomenire si lauda o facem si ale caror mijlociri le cerem de atatea ori in cursul Liturghiei. Contopite astfel in rugaciunile Bisericii sau obstii si unite cu rugaciunea lui Iisus, rugaciunile fiecaruia dintre noi capata o valoare si o putere pe care nu o au singure. "Credem ca vom dobandi cel mai mare folos sufletelor pentru care facem rugaciune la Jertfa sfanta si prea infricosata ce este pusa inainte", zice Sf. Chiril, Arhiepiscopul cetatii sfinte a Ierusalimului, din veacul al IV-. Iar renumitul talcuitor al Liturghiei, Nicolae Cabasila, adauga, mai tarziu, ca: "nu se mai afla o alta forma de rugaciune care sa poata atat de mult si care sa ne dea nadejdi mai mari ca aceea adusa prin aceasta infricosata Jertfa, care a curatat, in dar, pacatele si faradelegile lumii".

 Numai cei vii folosesc din savarsirea Sfintei Liturghii?

Nu numai cei vii, ci si mortii pe care ii pomenim si pentru care ne rugam, caci jertfa se aduce si pentru ei. "Inca aducem Tie aceasta jertfa... pentru cei adormiti intru credinta..."; asa se roaga preotul in taina, dupa sfintirea si prefacerea Darurilor. Cei adormiti se impartasesc si ei, la fel cu noi, din roadele binecuvantate ale Sfintei Liturghii, caci si lor le da Hristos, prin Sangele Sau, iertare de pacate si nadejdea invierii pentru viata de veci. Despre aceasta ne incredinteaza toti Sfintii Parinti si marii Dascali ai Bisericii. 

Trebuie deci sa luam parte la Sfanta Liturghie?

"Ce intrebare fara rost! Dar crezi oare ca crestinii ar putea trai fara Jertfa Liturghiei, sau ca Sfanta Liturghie se savarseste fara crestini?". De aceea ne indeamna Sf. Maxim Marturisitorul: "Tot crestinul trebuie sa se afle des in sfanta biserica si sa nu lipseasca niciodata de la Sfanta Liturghie savarsita in ea, pentru Sfintii ingeri care sunt de fata si scriu de fiecare data pe cei ce intra si se infatiseaza lui Dumnezeu si care fac rugaciuni pentru ei; de asemenea, pentru harul Sfantului Duh, care e in chip nevazut pururea prezent, dar in chip deosebit mai ales in timpul Sfintei Liturghii... Sa nu lipsim, asadar, de la sfanta biserica a lui Dumnezeu, care cuprinde atatea taine ale mantuirii noastre in sfanta randuiala a dumnezeiestilor simboluri ce se , Iar Sf. Simion al Tesalonicului adauga: "Sa venim dar cu dragoste si cu cucernicie, de se va putea mai mult decat la alta rugaciune, la Liturghie in fiecare zi, caci din nimic altceva ca dintr-aceasta nu va avea folos credinciosul".

Cine nu ia parte la Sfanta Liturghie, acela a incetat de a mai fi crestin adevarat. Legatura lui cu Hristos e rupta; unul ca acela s-a facut madular uscat, bolnav sau mort al Bisericii sau al Trupului lui Hristos (Ioan 15, 5-6). De aceea, vechile randuieli ale Sfintilor Parinti pedepseau pe cei ce lipseau de la biserica mai mult de trei duminici una dupa alta (Canonul 11 al Sinodului din Sardica si Canonul 80 al Sinodului VI ecumenic).

Daca deci pricini serioase te impiedica sa fii de fata la Sfanta Liturghie, trimite pe cineva din ai casei ca sa dea o Liturghie pentru toti, sau macar pomelnicul si o prescura, rugand pe preot sa te pomeneasca si sa se roage pentru tine la timpul cuvenit.

Cum trebuie sa ne pregatim pentru Sfanta Liturghie?

Cand vrei sa iei parte la Sfanta Liturghie, adu-ti aminte ca biserica este "casa lui Dumnezeu", de care se cuvine "sa ne apropiem cu inima curata, in deplinatatea credintei, curatindu-ne prin stropire inimile de orice cuget rau si spalandu-ne trupul cu apa curata...", cum ne indeamna Sfantul Apostol Pavel (Evr. 10, 22). Inceteaza deci din ajun lucrul si obisnuitele indeletniciri zilnice; spala-ti trupul si curateste-ti sufletul cu rugaciune, cu infranare de la pacate si cu impacarea inimii, alungand din ea orice ura si orice vrajmasie (Matei 5, 23-24 si 1 Tim. 2, 8), mai ales atunci cand vrei sa te si impartasesti. Daca poti, bine este sa iei parte la slujba de seara (Vecernia). Iar a doua zi dimineata, imbraca-te in haine curate si ingrijite, de sarbatoare, dar nu cu gateala prea multa si lux; indeosebi femeile sa lase obisnuitele podoabe, dresuri si sulemeneli si sa vina cu capul acoperit (I Cor. 11, 5 si 1 Tim. 2,9 si Asezamintele Sf. Apostoli II, 57). Si pentru ca nu e cuviincios sa ne infatisam inaintea Domnului cu mainile goale (les. 22, 15), daca poti pregateste din vreme darul tau pentru altar: lumanari, tamaie, prinoase din rodurile pamantului, dar mai ales prescura, vinul si pomelnicul cu numele viilor si celor adormiti ai casei si neamului tau.

Cand sa venim la biserica?

Bun si folositor lucru este sa fii de fata la intreaga Liturghie, in toate duminicile si sarbatorile (porunca 1 a Bisericii). Sarguieste-te deci sa fii din vreme in biserica. De poti, bine este sa iei parte si la slujba diminetii (Utrenie si Ceasuri), caci in timpul ei se savarseste de fapt Proscomidia, care face parte din Liturghie, si atunci se cade sa dam preotului prescurile pentru Liturghie. Dar daca nu poti veni mai devreme, cauta sa te indrepti spre casa Domnului cel putin atunci cand auzi clopotul sau toaca de Liturghie.

Iar odata ce ai ajuns in biserica, ramai pana la sfarsit, caci numai asa te vei bucura pe deplin si de toate roadele dumnezeiestii slujbe. Cei ce nu vin la timp si pleaca din biserica inainte de sfarsitul slujbei, pe de o parte nu folosesc nimic din comoara de daruri a Liturghiei, iar pe de alta tulbura linistea celorlalti, precum si ordinea si buna randuiala care trebuie sa domneasca in biserica in timpul sfintelor slujbe. Pe buna dreptate, Sfantul Ioan Gura de Aur aseamana pe unii ca acestia cu luda Vanzatorul, care, pentru a-si indeplini gandul ticalos al tradarii, a parasit pe Domnul inainte de sfarsitul Cinei celei de Taina. De aceea, cei ce paraseau sfantul locas inainte de sfarsitul Liturghiei erau pedepsiti in vechime cu cea mai mare pedeapsa: afurisania, sau excomunicarea, adica indepartarea din randul crestinilor (Can. 9, al Sf. Apostoli si Can. 2 al Sinodului din Antiohia).

 Cum sa luam parte la Sf. Liturghie? Sau cum se cuvine sa stam si ce trebuie sa facem in biserica?

Intrand in biserica nu uita ca intri intr-un locas Sfintit, in casa lui Dumnezeu. Nu este, deci, de prisos: "Sa stii cum trebuie sa petreci in casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu..." (I Tim. 3, 15). in clipa cand pasim peste pragul bisericii, sa lasam afara toate gandurile, toate grijile lumesti, toate simtirile pamantesti. In biserica se intra "cu credinta, cu frica lui Dumnezeu si cu buna evlavie". Pasind in sfantul locas, sa fim astfel slobozi de povara grijilor de toate zilele: "Toata grija cea lumeasca sa o lepadam" si sa ne atintim gandul si inima numai spre cer si spre Dumnezeu: "Sus sa avem inimile!", asa cum ne indeamna preotul inainte de a incepe marea rugaciune in timpul careia se aduce Sfanta Jertfa.

Paseste apoi usor, spre a te inchina mai intai in fata Sfintei Evanghelii si a icoanei de pe tetrapod, care inchipuie pe Hristos in mijlocul bisericii, apoi in fata iconostasului; daca ai adus lumanari, aprinde-le in sfesnice sau in fata sfintelor icoane, iar daca ai adus prescura, vin si pomelnic, da-le preotului prin usa dinspre miazanoapte a altarului. Inchina-te cu cuviinta si evlavie inaintea Sfintelor icoane, fara sa stai prea mult ingenuncheat, mai ales in fata icoanelor imparatesti, pentru a ingadui si altora sa-si faca rugaciunile lor si pentru ca sa nu impiedici pe preot in implinirea slujbei. Daca insa s-a inceput Sfanta Liturghie, ramai sa te inchini la icoane dupa sfarsitul slujbei.

Mergi dupa aceea in liniste si te aseaza la locul cuvenit: barbatii la dreapta, iar femeile la stanga. Ai grija sa lasi la mijlocul bisericii loc de trecere pentru cei ce vor veni dupa tine si pentru Sfintitii slujitori, cand trebuie sa cadeasca toata biserica. Ai grija, de asemenea, ca locul de sub policandrul cel mare sa ramana gol, pentru ca preotul sa poata iesi pe acolo cu Sfanta Evanghelie si cu Sfintele Daruri. Cuviincios este, iarasi, ca stranele sa ramana libere, la indemana celor mai in varsta, mai neputinciosi si mai osteniti decat tine, pentru ca acestia sa poata sedea jos in anumite momente ale slujbei.

Nu umbla si nu te misca fara rost in biserica, ci ramai in liniste la locul pe care ti 1-ai ales dintru inceput, pentru a pastra linistea si buna randuiala ce trebuie sa domneasca in casa Domnului, caci "Dumnezeu nu e al neoranduielii, ci al pacii" (I Cor. 14, 33). Pastreaza tot timpul in tinuta si infatisarea ta trupeasca cuviinta si evlavia pe care trebuie sa le avem in fata imparatului tuturor. Nu sta tolanit sau alene in strana, ci drept, in picioare: "Sa stam bine, sa stam cu frica si sa luam aminte Sfanta Jertfa cu pace sa o aducem!" Nu vorbi si nu rade, nu scuipa si nu-ti roti ochii imprejur, ca sa vezi cine a mai intrat sau cine iese, sau ce face vecinul tau, si urmareste cu bagare de seama randuiala slujbei, luand parte la cantarile Sfintei Liturghii, bine stiind si incredintat fiind ca toate cele ce se savarsesc in timpul Sfintei Liturghii se fac pentru noi toti, slujitori si credinciosi laolalta. Asculta mai ales cu multa luare aminte cele ce se citesc la Apostol si Evanghelie, ca si cum ai asculta pe Domnul insusi sau pe Sfintii Sai Apostoli; fii, de asemenea, atent la predica rostita de preot, caci el nu vorbeste in numele lui, ci al lui Dumnezeu. Luarea aminte, cuviinta si credinta noastra trebuie sa sporeasca pe masura ce ne apropiem de inima Sfintei Liturghii, adica de clipa sfintirii Darurilor.

Inchina-te, adica fa-ti semnul crucii si pleaca-ti genunchii la timpul cuvenit, adica: in timpul cantarii "Pre Tine Te laudam", cand se sfintesc darurile, la Axion, cand preotul mijloceste pentru noi.

 Fac bine cei ce ingenuncheaza la iesirea cu Sfintele Daruri?

Da. Lucrul acesta e indreptatit mai ales la Liturghia Darurilor mai inainte Sfintite, cand preotul iese cu Darurile sfintite de mai inainte; trebuie sa ingenunchem atunci ca inaintea , caci Sfintelor Daruri li se cuvine aceeasi cinstire ca Domnului insusi. Dar si la Liturghia obisnuita (a Sfantului Ioan sau a Sfantului Vasile) nu e rau daca ingenunchem, caci, cu toate ca Darurile in clipa aceea nu sunt inca prefacute in Sf. Trup si Sange, totusi ele nu mai sunt nici simpla paine si vin, ci au fost binecuvantate si inchinate Domnului, ca darurile care poarta inchipuirea Trupului si care se vor preface in curand in adevaratul Trup si Sange. Ele merita deci sa fie cinstite. Ingenunchem apoi pentru ca stim ca momentul acela din Liturghie inchipuie ultimul drum al Domnului spre Patima sau spre Mormant, de aceea se cade sa ne umilim, sa plangem pentru cele ce a suferit El pentru noi si sa cerem iertarea pacatelor noastre. Nu fac rau cei ce "cad la Daruri", adica suferinzii, care se culca jos pentru a trece preotul cu cinstitele Daruri peste dansii, la Vohod.

Se cuvine sa cante in biserica credinciosii?

Da. Sa ne sarguim a invata cantarile sfintelor slujbe, pentru ca, atunci cand le-am deprins bine, sa ne alaturam cantaretilor sau corului, laudand impreuna cu ei pe Dumnezeu prin cantare si implinind astfel indemnul Psalmistului: "Toata suflarea sa laude pre Domnul...!" (Ps. 150, 5). Bun lucru si placut lui Dumnezeu este ca toata lumea din biserica "sa slaveasca cu un glas si cu o inima" pe Dumnezeu. Dar daca am ajuns sa putem canta la Liturghie - fie in cor, fie la strana - sa nu cantam numai cu glasul, d si cu inima (Can. 10 al Sin. IV din Cartagina) si sa nu producem tulburare cantand mai tare decat ceilalti, pentru ca sa ni se auda glasul, luand-o inainte sau ramanand in urma si incurcand astfel pe cantareti; caci lucrul acesta este neplacut si urechilor noastre si Domnului si este spre paguba noastra sufleteasca503 (Sf. Nichita Romanul, Episcopul Remesianei, Despre folosul psalmodiei, cap. XI).

Iar daca nu stim sau nu putem canta, sa ne rugam in liniste; sa ne rugam fierbinte, cu credinta si din tot sufletul. Sa unim rugaciunile noastre cu rugaciunile obstesti ale Bisericii, rostite de preot sau de diacon, si sa le rostim in gand odata cu ei. Dar mai ales sa ne silim, pregatindu-ne din vreme si cu cuviinta, a ne impartasi cat mai des cu Sfintele Daruri. Caci numai atunci petrecem impreuna si unirea noastra cu Dumnezeu este intreaga, deplina si desavarsita. Iar la sfarsitul Liturghiei, inchina-te si multumeste-I lui Dumnezeu si tot restul zilei petrece-l in cuviincioase indeletniciri spre folosul si imbogatirea sufletului.

Facand asa, vom putea spune ca am luat parte cu adevarat la sfanta slujba si vom iesi din biserica mai luminati, mai buni si mai apropiati de Dumnezeu, coborandu-ne fiecare mai indreptat la casa sa, cum spune Mantuitorul despre vamesul cel smerit din Sfanta Evanghelie (Luca 18, 14).